mamaplus

Svetlana Cinic croșetează piese vestimentare pentru copii. Și micuțul tău trebuie să aibă o astfel de ținută în garderobă!

-
//
31.08.2019

Svetlana este mamă a trei copii, care o inspiră zi de zi să croșeteze ținute spectaculoase pentru cei mici.  Femeia și-a descoperit pasiunea în concediul de maternitate, iar lucrările ei sunt de-a dreptul irepetabile.

mamaplus

De cât timp croșetezi?

Încă din copilărie îmi place să croșetez. Iar în concediul de maternitate mi-am “reînviat” această pasiune. Încerc să creez piese deosebite, unice, care să-i scoată din anonimat pe cei mici.  

Unde ai învățat această îndeletnicire?

La un club de croșetat, la care am participat din clasa a 6-a. Sigur, cu timpul am evoluat, iar lucrările mele se perfecționează în fiecare zi.

De unde te inspiri?

Încerc să prind inspirația din tot ce mă înconjoară, dar în special de la fiica cea mică. Ea este o sursă nesecată de inspirație.

mamaplus

Ce piese croșetate putem găsi în atelierul tău?

Creez o varietate largă de piese vestimentare, dar și accesorii călduroase. Așa că, în atelierul meu găsiți de toate, de la căciuli până la rochii, cardigane, pulovere și alte piese în diverse nuanțe și mărimi.

Cine sunt clienții tăi?

La început, clienți îmi erau copiii, soțul și rudele, care, de altfel, și acum mă susțin în tot ceea ce fac. În prezent, însă, sunt toate persoanele care-și doresc hăinuțe calitative, deosebite, croșetate cu dragoste pentru picii lor.

Care a fost cea mai complicată piesă croșetă și cât timp ți-a luat să o realizezi?

Pentru că deja am experiență, nu întâlnesc dificultăți în crearea unui anumit model. Mă străduiesc să croșetez repede și calitativ, astfel încât clienții mei să rămână mulțumiți și să revină cu noi solicitări.

mamaplus

Cum pot face o comandă potențialii clienți?

Fiecare persoană care-și dorește o piesă croșetată, îmi poate scrie pe pagina de Instagram, acolo unde vor face cunoștință și cu lucrările mele. Comanda se face fără a achita un avans.

Cu ce piese croșetate planifici să-ți mai surprinzi clienții?

Îmi plac foarte mult cardiganele pe care le creez, așa că planific să-mi surprind clienții cu modele cât mai originale, mai ales că vine sezonul rece, când fiecare din noi este în căutarea unor piese vestimentare grosuțe și calitative.

mamaplus