Și-a dorit să creeze lucruri frumoase cu propriile mâini încă din copilărie și pentru că pasiunile nu mor niciodată, după 15 ani în care și-a încercat puterile într-un cu totul alt domeniu, a revenit la creațiile hand-made. Laura Manoli este femeia cu mâini de aur, care dă viață păpușilor OllyDolly. Timp de 3 ani, creatoarea a reușit să confecționeze în jur de 300 de păpuși unice, care și-au găsit locul în diferite colțuri ale lumii.

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 De la cine ai moștenit pasiunea pentru hand-made?

Pasiunea pentru tot ce se subînțelege prin cuvântul hand-made, mi se trage probabil  încă din copilărie, atunci când îmi petreceam vacanțele la bunica, ea fiind una din cele mai vestite croitorese din sat. De la ea am învățat să cos primele rochițe atât pentru păpuși, cât și pentru mine.

 Ce a urmat? Ai făcut studii în domeniu?

Dragostea față de croitorie m-a determinat să merg la Facultatea de Design Vestimentar, pe care am absolvit-o prin anii ’90. Doar că atunci nu era atât de solicitată și remunerată această meserie, de aceea într-o bună zi am decis să-mi schimb radical profesia din una creativă în una legată de cifre și conturi, angajându-mă în sistemul bancar, paralel făcând și facultatea în acest domeniu. 

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Când ai decis să revii la pasiunea din adolescență?  

După vreo 15 ani de repaos total în domeniul creativ, într-o bună zi am văzut pe internet păpușile tilda, create de o meșterită vestită, care locuiește acum în Rusia și am mers împreuna cu fiica la un master-class de creare a acestora, organizat de această meșterită.  Și de aici a pornit pasiunea și s-a născut proiectul OllyDolly (botezându-l de la numele fiicei - OLIVIA)... Mi-am pus în aplicare imaginația și abilitățile din domeniul designului vestimentar și în scurt timp am însușit cu iscusință această măiestrie de a confecționa minunatele păpuși tilda.

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Câte păpuși ai reușit să confecționezi până acum?

Au trecut trei ani de atunci și în acest răstimp am creat în jur de 300 de păpuși, toate fiind absolut diverse. Timpul de confecționare a unei păpuși poate varia de la 6-8 ore până la 1-2 săptămâni, în funcție de inspirație, model și complexitate.

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Ce tipuri de materiale folosești la crearea păpușilor tilda?

Absolut toate piesele și detaliile păpușilor (excepție fiind doar părul și jucăria moale) sunt confecționate sută la sută manual din materiale de calitate superioară, încălțămintea și gentuțele lor fiind și ele confecționate manual, din piele naturală. 

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Faci și workshop-uri individuale cu cei care-și doresc să creeze păpuși?

Într-o bună zi, la rugămintea mai multor persoane, am decis să împărtășesc și eu această pasiune pentru crearea păpușilor, astfel organizând workshop-uri individuale (peste 30 la număr până în prezent). Astăzi vă spun cu certitudine, că sunt mândră de succesele elevelor mele, care confecționează  aceste păpuși minunate  în diverse colțuri ale lumii, precum Italia, Belgia, Germania, Marea Britanie, Canada și la noi în țară.

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Cum ți-a venit ideea să creezi și piese vestimentare cu imprimeul tilda doll?

Reieșind din costul materialelor pentru confecționarea păpușilor,( majoritate fiind importate din Rusia sau alte țări din Europa), prețul lor nu este prea accesibil, de aceea am decis să lansăm o linie vestimentară cu imprimeul păpușilor pictate OLLY DOLLY (tricouri, hanorace, costume de baie și trăistuțe pentru copii), astfel încât să aibă un preț pe care să și-l permită fiecare. Am rămas plăcut surprinsă de faptul, că atât tricourile cu imprimeurile păpușilor Olly Dolly, cât și alte piese vestimentare din colecția noastră sunt la mare căutare atât la noi în țară, cât și peste hotare.

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

 Unde te pot găsi potențialii clienți?

Îi așteptăm cu drag pe pagina de Facebook și Instagram OllyDolly!

Laura Manoli a creat peste 300 de păpuși tilda, vândute în toate colțurile lumii

Sursa: Mamaplus.MD