Este jurist de profesie, însă acum jobul ei de bază sunt cei doi băieți pe care îi crește. Pe lângă familie, Ina Tătaru are o pasiune moștenită de la bunica: broderia. Din toată colecția de broderii, cel mai mult ne-au impresionat gențile din lemn. Află-i povestea și admiră minunățiile pe care le creează manual.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Când ai început să brodezi?

Am început să cos cu aproximativ patru ani în urmă. Prima lucrare fiind o broderie cu două păsărele îndrăgostite. Ulterior, am descoperit lucrarea Fata cu flori, care m-a fascinat din prima, am zis că nu mă las până nu o văd la mine în casă. E o lucrare pe care o admir de fiecare dată, e perfectă și atât de frumoasă.

După ce am văzut acesată lucrare pusă în ramă, am înțeles că am foarte multă răbdare și că broderia își va găsi mereu un locșor printre activitățile mele.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Ce brodezi de obicei?

Am în portofoliu o gamă variată de lucrări, începând cu broderii pentru copii, cu datele de la nașterea bebelușilor, broderii dedicate mirilor, flori, portrete, mandala, mai nou broderie de dimensiunea 9/9 cm pe verso cu bandă magnetică și foarte important semne de carte, or încă mai este multă lume frumoasă care preferă să citească o carte bună etc.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Care este sursa ta de inspirație?

Probabil mă inspiră visele, preferințele oamenilor. Încerc să caut și să obțin anume ceea ce își dorește clientul, dacă pot să zic client. Sunt cazuri că și două, trei luni caut o lucrare cu o tematică anume. De exemplu, o mămică m-a rugat să facem o lucrare pentru două surioare, diferența de vârstă dintre ele fiind de aproximativ 7 ani, în lucrare să fie două fetițe una mare, alta mică și cumva lucrarea să transmită legătura strânsă dintre surioare, să transmită dragoste și gingășie. Uite că am găsit asemenea lucrare, dar aștept răspunsul autoarei, care se află în SUA.

Dedic foarte mult timp căutării de lucrări și idei noi, fiindcă îmi place diversitatea și de ce nu îmi place să fac lucrări deosebite.

Ador să desenez pe pânză, cu ajutorul aculului și aței, chipul femeii, mamei. Am la activ deja 5 lucrări din această gamă: Fata cu flori, Țărancă din Muscel (reprodusă după pictura renumitului Nicolae Grigorescu) și lucrările Mama și pruncul – care transmit legătura strânsă dintre mamă și copilaș.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 De unde ai moștenit acest talent?

Bunica mea avea broderii minunate. Câteva din ele încă s-au păstrat, unele intacte, fără a avea pe ele amprenta pronunțată a timpului. Cred că orice pornire, orice pasiune este cumva cultivată încă din copilărie. Pe parcurs nu ne rămâne decât a dezvolta și perfecționa.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Cu ce te mai ocupi?

Sunt de profesie jurist, am activat 4 ani și..., la moment jobul meu de bază este de mămică a doi băieței minunați. În timpul liber, adică noaptea când toți fac o pauză în a face pozne și alte ghidușii, eu mă apuc de creație.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Care a fost cea mai complicată broderie pe care ai realizat-o?

Cred că cea mai complicată broderie a fost ultima și anume broderia în lemn. Este vorba de gentuța din lemn pentru doamne, pe care am cusut un trandafir. A durat ceva timp înainte de a o vedea gata, dar rezultatul este peste măsura așteptărilor. Este o gentuță unicat, cel puțin la noi în țară.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

 Cum te pot găsi potențialii clienți?

Simplu, accesând pagina mea de facebook Ina Tătaru Broderie. Răspund cu drag la mesaje.

Ina Tătaru, creatoarea care brodează pe genți din lemn

Sursa: Mamaplus.MD