mamaplus

De vorbă cu mămica Gloria Gorceag: ”O fi bune ambițiile în carieră, dar totuși copilul și familia au o valoare mai mare”

-
//
28.05.2020

Gloria Gorceag și Vitalie Catană alias. Smally formează un cuplu de artiști cărora le prinde bine viața de familie. Au devenit mai răbdatori, mai grijulii și înțelegători de când a apărut Leo în viața lor. Vara asta, voinicul lor va împlini 2 anișori, iar până atunci mama și tata se gândesc să-i ia un set de tobe, pentru că micuțului îi place tare mult să țină ritmul cât mama face vocalize prin casă. Gloria a binevoit să ne povestească mai multe despre modelul ei de educație, rutina zilnică și gândurile ei de mămică.

Cum a fost pentru voi ieșirea din carantină?

A fost treptat. La început, prin martie eram cam speriată, apoi m-am acomodat si dacă mai continua așa vreo 3 luni tot era ok. Ne-am obișnuit cu ideea că stăm în casă și nu ne-am plictisit nicio secundă. Acum ieșim la plimbare, Leo se joacă în voie, iar mama are timp în plus să stea în telefon (n.r. râde). Afară sigur e mai bine!

Leo a început să vorbească?

E cam leneș cu vorbitul. Spune câteva cuvinte. Mama, tata, nenea, dar vorbește mult în limba lui. Eu înțeleg ce-mi cere, ce-mi spune... E atât de frumos să-i urmărești reacțiile, expresia feței și să te regăsești uneori în gesturile și acțiunile pe care le face. În același timp sunt curioasă și cum va fi atunci când va începe să vorbească. Cred că nu mă voi sătura de întrebarea ”de ce”, eu chiar vreau asta. Să știi că eu și acum vorbesc cu el, îi povestesc despre toate și îi explic multe lucruri din lumea înconjurătoare.

mamaplus

Vă gândiți să-l înscrieți la grădiniță?

Da, bineînțeles. De fapt, am depus cererea încă în luna februarie. Va frecventa grădinița unde e mama mea director. Va fi într-un loc sigur. Multă lume mi-a spus că la 2 anișori e prea mic pentru grădiniță, dar am observat că atunci când interacționează cu alți copii prinde mai repede și mai bine unele lucruri. Vreau să socializeze, să se joace cu alți copii – asta îl va ajuta să se dezvolte armonios.

Care este activitatea voastră preferată la moment?

Chiar acum câteva minute am curățat pereții din casă. Leo adoră să scrie și să deseneze pe pereți. Cred că am șters pereții de nenumărate ori. M-am gândit la ideea că ar fi bine să nu mai fac asta, dar nu rezist. Pe lângă asta, ne place să cântăm împreună. De fapt, el ține mai mult ritmul, bate în masă. Pentru Leo, muzica se asociază cu ritmul, iar noi tindem să credem că avem în casă un toboșar în devenire. Ne gândim chiar să-i luăm un set de tobe, o jucărie care cu siguranță o să-i placă.

mamaplus

Unii copii nu vor să mănânce ceva, alții nu ascultă. Cum își manifestă Leo caracterul?

La noi sunt crizele de plâns pe care eu încă mai învăț să le gestionez. Câteodată e foarte complicat, dar și pe mine mă educă să am răbdare, să am puterea să-l las să se liniștească singur. Să nu intervin eu. Câteodată simt că nu mai rezist și sunt la un pas de a țipa la el... Dar, mă opresc pentru că înțeleg că nu-i bine să fac asta... Cu timpul am înțeles că în aceste situații răbdarea e cea mai bună soluție.

Ce momente amuzante cu Leo îți vin acum în minte?

Se mai întâmplă să uit să sting lumina la bucătărie, sau în dormitor, iar el fuge repede și stinge apoi revine la activitățile lui, o face atât de firesc. Dacă intră cineva la noi în casă, primul lucru pe care îl face, aprinde lumina la baie sugerând că oaspetele trebuie să își spele mâinile. Uneori, când ieșim la plimbare, scoate din buzunare câte un covrig pe care și l-a pus singurel fără să văd eu... Mă uimește de fiecare dată!

mamaplus

Cum se descurcă Vitalie în rol de tătic?

Chiar dacă el petrece mult timp în studiou, atunci când eu sunt la filmări, Vitalie este bona. Eu sunt mai permisivă, mai indulgentă. El însă se pare că are o tactică diferită, pentru că atunci când e cu tăticul său alături, Leo nu face capricii și e mai ascultător. Probabil Vitalie are o autoritate mai mare, iar Leo nu se urcă la cap când îi vine lui și nici nu face mofturi cum e atunci când e cu mine. Soțul meu e grijuliu, are mai multă răbdare și mă susține atunci când simt că nu reușesc sau nu rezist.

Sunt așa momente când simți că ”gata, nu mai poți”. Ce faci în acele clipe sau la ce te gândești?

Depinde cine îmi este alături. Dacă Vitalie este în preajmă, atunci mă duc și fac o baie de vreo 2 ore, îmi fac o mască și sunt salvată. Știu sigur că stresul și nervozitatea vin de la oboseală, iar baia e cea mai bună soluție în asemenea situații. În cazul în care aceste stări vin pe neprins de veste, când sunt singură cu copilul, îmi fac o cafea, respir adânc și îmi spun că totul va fi bine.

mamaplus

La ce visezi acum cel mai mult?

Cel mai tare vreau o ședință de masaj. Categoric! Și aș mai vrea să am posibilitatea să mă închid în studiou să înregistrez piesele care stau pe raft. Din păcate, procesul de creație nu poate fi cronometrat și atunci când ai doar 2-3 ore la dispoziție pentru a sta în studiou, înțelegi că ești foarte limitat. Atâta timp cât Leo e mic, nu-mi permit acest lux.

Pe final, alege câte o opțiune care îți place mai mult:

Vaccinare. Da sau nu?  
Foarte dificil. Leo are toate vaccinurile, dar simt că totuși nu am studiat suficient. Deja nu mai știu, este un subiect foarte sensibil.

Leo e băiatul mamei sau totuși al tatei?  
Al mamei.

Mamă severă sau îngăduitoare?
Sunt un echilibru dintre cele două.

Băiat răsfățat sau nu prea?
Nu am cum să nu-l răsfăț. Îl răsfăț pentru câ îl ador, îmi place.

Carieră sau familie?
Ambițiile în carieră sunt bune, dar totuși familia și copilul au o valoare mult mai mare.

mamaplus