mamaplus

Bloggerița Maggy Platon, despre dificultățile și plăcerile maternității

0
//
30.10.2019

Nașterea unui copil este cel mai frumos eveniment care se poate întâmpla într-o familie. Asta se citește și în ochii bloggeriței Maggy Platon, care de când a devenit mămică, radiază de fericire. Pe 15 septembrie, bloggerița a adus pe lume un băiețel, Mark, iar de atunci, viața ei e mult mai dulce.

mamaplus

Cum s-a schimbat viața voastră după apariția lui Mark?

Viața oricărui părinte se schimbă la 360°, așa a fost și la noi. Odată cu apariția lui Mark, nopțile au devenit mult mai scurte, iar zilele pline de zâmbete.

Ce ai simțit când ți-ai văzut pentru prima dată băiețelul?

Când l-am văzut pentru prima dată, am plâns de fericire și nu realizam că deja nu mai este în burtică, ci în brațele mele.

Ce dificultăți ai întâlnit în primele zile după naștere?

Așa cum, din unele motive, nașterea nu a fost una naturală, mi-a fost dificil să mă ridic din pat și efectiv să-l țin în brațe pe Mark, dar soțul a fost mereu alături și m-a ajutat.

Cum a fost procesul de alăptare?

Din fericire, conexiunea dintre noi a fost imediată și asta m-a bucurat foarte mult.

Ai avut depresie postnatală?

Nu pot să zic că am avut depresie, primele 2 săptămâni mă simțeam diferit, simțeam că viața mea a luat o altă întorsătură, dar am avut noroc de familie, care repede m-a scos din acea stare.

mamaplus

Cât de mult se implică soțul tău în activitățile cu bebe?

Soțul se implică în toate treburile și mereu mă întreabă dacă am nevoie de ajutor, iar pentru asta îi mulțumesc nespus de mult.

Și cumnata ta a născut recent. Cum e să fiți 2 tinere mămici sub același acoperiș?

Da, cumnata mea a născut 6 zile mai târziu. Ne ajutăm reciproc, într-o zi am rămas cu ambii copilași pentru jumătate de oră, ei cumva se sincronizează și plâng în același timp, a fost tare vesel.

Vei apela la o bonă sau la cineva care să te ajute?

Nu voi apela la bonă, am o frică oarecare să-mi las micuțul cu cineva străin, la moment ne ajută bunicii, deci ne este mult mai ușor. Si așa vom face și în viitor.

Vei rămâne la fel de activă și prezentă pe site-urile de socializare și la evenimentele publice?

Da, voi rămâne la fel de activă și în continuare, acum am încă un motiv să inspir followerii mei. Sunt urmărită de sute de mămici sau femei însărcinate și cu mare drag le voi împărtăși experiența mea. Voi merge și la evenimente, doar că la moment am făcut o pauză de la ele.

Veți boteza copilul? Urmează și o petrecere?

Nu ne-am hotărât încă referitor la botez, dar petrecere va fi cu siguranță, doar că puțin mai târziu.

mamaplus