Fiecare mamă își dorește tot ce e mai bun și frumos pentru copilul său, iar pentru asta, îi vine în ajutor cu sfaturi de la cea mai fragedă vârstă. De când a devenit mămică, și jurnalista Veronica Ghimp are o listă de principii de viață pe care și-ar dori să le implementeze fiica sa, Eva, atunci când va crește.

10 sfaturi de la Veronica Ghimp pentru fiica sa!

Iată care sunt sfaturile fostei prezentatoare TV:

1. În primul rând, mi-aș îndemna fiica să fie un om bun și corect în orice situație. Știu că mulți părinți vor să-și educe copiii astfel încât aceștia să se descurce mai ușor în viață, să fie șmecheri, să caute căile cele mai simple, să fie agresivi poate sau tupeiști. Până la urmă, fiecare decide cum vrea să își formeze copilul. Eu, totuși, voi încerca să-i cultiv fiicei mele calitatea de a fi OM cu litere mari. Un om adevărat va avea de câștigat oriunde, la fel cum binele învinge mereu răul. Fapt confirmat și de părinții ei.

2. O voi îndemna pe fiica mea să învețe din tot și din toate. De la oamenii buni să învețe cum trebuie să fii, iar de la cei răi - cum nu trebuie să fii! Să citească și cărți bune și mai puțin bune, pentru a-și face singură o impresie, la fel și cu filmele și toate celelalte...

3. Să se asculte pe sine. M-aș bucura să nu-și asculte părinții dacă aceștia nu au dreptate!

4. Sa fie sinceră față de ea însăși.

5. Să fie deschisă față de oameni, față de viață în general! Cei cu mintea și inima deschisă trăiesc viața din plin.

6. Să nu privească lucrurile șablonizat! Să-și dezvolte creativitatea și ingeniozitatea astfel încât să poată interpreta și realiza lucrurile în moduri cât mai originale. După mine, creativitatea este foarte importantă pentru un om care vrea să realizeze ceva.

7. Să fie perseverentă și muncitoare.

8. Să fie curioasă ca un copil și să vrea mereu să descopere lucruri, țări, oameni noi.

9. Să fie puternică pentru a se putea apăra de orice.

10. Să nu uite că este femeie! Asta înseamnă să fie grațioasă, cochetă, mereu frumoasă, elegantă, gingașă...

10 sfaturi de la Veronica Ghimp pentru fiica sa!

10 sfaturi de la Veronica Ghimp pentru fiica sa!

10 sfaturi de la Veronica Ghimp pentru fiica sa!

10 sfaturi de la Veronica Ghimp pentru fiica sa!

Sursa: Mamaplus.MD