Odată cu instalarea sarcinii, organismul femeii se transformă. Unele schimbări sunt aşteptate şi înţelese: de exemplu, toate viitoarele mame ştiu că le va creşte burtica şi sânii. Dar există anumite aspecte despre care nu au auzit toate gravidele şi acestea le pot pune îngrijora. Haideţi să vedem împreună cum se reflectă sarcina asupra stării fiziologice a viitoarei mame.

Sarcina: incomodităţi frecvente şi cauzele acestora

Oboseala crescută şi somnolenţa

De foarte multe ori, chiar din primele zile de sarcină, femeia începe să obosească foarte repede şi uneori, practic, adoarme din picioare. Aceste simptome sunt absolut naturale. 

✔ Cauze. Micuţul creşte foarte repede şi organismul gravidei este nevoit să se acomodeze, de aici vine extenuarea, scăderea forţei vitale şi dorinţa de somn. La sfârşitul primului trimestru – începutul celui de-al doilea, forţele pierdute şi energia revin, deşi oboseala poate reveni în ultimele 6 săptămâni înainte de naştere.
✔ Ce să facem? Cea mai bună metodă de combatere a oboselii este să vă odihniţi mai mult: puteţi dormi după masă sau vă puteţi culca mai devreme seara. Dacă somnolenţa v-a devenit însoţitor, transformaţi-o în prieteni. Vreţi să dormiţi acum – mergeţi şi vă culcaţi. 

Micţiunea frecventă

La un moment dat femeia observă că merge la baie foarte des, deşi nu are alte simptome: dureri, arsuri etc. În cazul efortului fizic poate apărea şi incontinenţa unei cantităţi mici de urină.

✔ Cauze. Acest fapt este determinat de creşterea semnificativă a progesteronului în sânge, din cauza căruia gravidele consumă şi elimină mai multe lichide. În plus, în perioada incipientă a sarcinii vezica urinară se află alături de uterul în creştere, care îl apasă.
✔ Ce să facem? Pentru profilaxia incontinenţei efectuaţi exerciţiile Kegel – ele permit întărirea muşchilor perineului. De regulă micţiunea frecventă dispare în luna a 4-a de sarcină, atunci când uterul se ridică în cavitatea abdominală. Însă în ultimele săptămâni de sarcină, când uterul creşte semnificativ în dimensiuni, dorinţa de a merge la baie se poate iarăşi intensifica.

Sarcina: incomodităţi frecvente şi cauzele acestora

Creşterea cantităţii de eliminări vaginale

În timpul sarcinii la femei se modifică deseori caracterul eliminărilor vaginale: acestea sunt în continuare semntransparente, fără miros neplăcut, doar că în cantităţi mai mari.

✔ Cauze. Acesta este un proces natural, cauzat de schimbările hormonale.
✔ Ce să facem? Spălaţi-vă de câteva ori pe zi şi schimbaţi mai des absorbantele de zi cu zi. În aşa fel veţi evita senzaţia de „umiditate” permanentă în zona organelor genitale externe.

Nasul înfundat şi sângerările nazale

Dacă viitoarea mamă a observat că nasul ei este deseori înfundat şi „nu respiră”, are sângerări nazale, acestea nu sunt simptome de răceală, ci modificări fiziologice ale mucoaselor nazale.

✔ Cauze. Aceasta se întâmplă ca urmare a creşterii nivelului în sânge a unor hormoni, care, la rândul lor, sporesc fluxul sanguin. Din cauza intensificării circulaţiei sangvine, la viitoarele mămici poate apărea edemul mucoaselor nazale, care provoacă dificultăţi de respiraţie.
✔ Ce să facem? Nu folosiţi picături vasoconstrictoare. Se recomandă administrarea picăturilor saline. Dacă aerul din casă este uscat, puteţi utiliza un umidificator. În cazul sângerărilor nazale, întrebaţi medicul dacă puteţi administra zilnic vitamina C.

Crampele muşchilor picioarelor (cârceii)

Uneori (de regulă noaptea), gravida poate simţi o încordare neplăcută a picioarelor, stare numită în popor cârcei, iar medical – crampe musculare.

✔ Cauze. Crampele musculare apar din cauza dereglării metabolismului calciului şi magneziului, ca urmare a înrăutăţirii circulaţiei în vasele mici ale picioarelor.
✔ Ce să facem? În timpul crampei trebuie să întindeţi laba piciorului în sus spre genunchi, cu degetele spre interior şi să masaţi piciorul. Dacă cârceii nu trec, medicul poate prescrie preparate suplimentare de calciu şi magneziu.

Sarcina: incomodităţi frecvente şi cauzele acestora

Secreţiile mamelonare

În săptămânile 19-20 de sarcină, din mameloane pot apărea secreţii gălbui, numite colostru.

✔ Cauze. Aceasta este un fenomen absolut normal – organismul se pregăteşte pentru alăptare. Apropo, este normal şi ca secreţiile să nu apară decât după naştere.
✔ Ce să facem? Pur şi simplu folosiţi inserţii igienice pentru sutien.

Edemele

La multe viitoare mămici, spre sfârşitul sarcinii, li se umflă deseori gleznele picioarelor şi degetele de la mâini.

✔ Cauze. În virtutea aceloraşi schimbări hormonale (în special din cauza nivelului crescut de estrogeni), organismul gravidei reţine o cantitate de lichide mai mare ca de obicei.
✔ Ce să facem? Pentru a atenua edemele, nu limitaţi cantitatea de lichide consumată: acestea elimină toxinele, care favorizează apariţia edemelor. Dar nu exageraţi cu sarea. Dacă mâinile şi picioarele nu se dezumflă dimineaţa sau este edemată şi faţa, adresaţi-vă la medic, pentru că acesta ar putea fi un simptom de toxicoză târzie (gestoză).

Problemele tractului gastrointestinal

✔ Cauze. Cauza constipaţiilor este nivelul crescut de progesteron (care relaxează pereţii intestinului). În plus, uterul în creştere apasă pe intestin, împiedicând funcţionarea lui normală a acestuia şi conducând la apariţia râgâielilor, acumularea de gaze şi arsuri la stomac.
✔ Ce să facem? Pentru profilaxia tuturor acestor stări consumaţi mai multe lichide, mişcaţi-vă mai mult, consumaţi alimente bogate în fibre, limitaţi cantitatea de zahăr şi prăjeli consumată. În caz de arsuri la stomac puteţi administra antacide permise în timpul sarcinii.

Sarcina: incomodităţi frecvente şi cauzele acestora

Durerile de spate

Durerile de spate în timpul sarcinii sunt o situaţie normală, dar foarte neplăcută.

✔ Cauze. În timpul sarcinii, centrul de greutate al corpului gravidelor se schimbă, din contul creşterii în dimensiuni a burţii.
✔ Ce să facem? Pentru a reduce durerile de spate, trebuie să aveţi grijă de greutatea corporală, să dormiţi pe o saltea tare, să uitaţi de pantofi cu toc, să purtaţi bandaj şi să faceţi exerciţii care întăresc muşchii spatelui.

Dispneea

Dacă în timpul mersului sau al efortului fizic viitoarea mamă are probleme de respiraţie, aceasta înseamnă că ea suferă de dispnee.

✔ Cauze. Uterul în creştere apasă pe diafragmă şi plămâni, de aceea apar dificultăţile de respiraţie.
✔ Ce să facem? Nu trebuie să vă faceţi griji, dispneea se va atenua după 35-36 de săptămâni, când burta se va coborî din contul poziţionării capului fătului în cavitatea bazinului mic.

Sarcina: incomodităţi frecvente şi cauzele acestora

Durerile din zona pubiană sau mersul de raţă

✔ Cauze. În trimestrul III, sub acţiunea hormonului relaxină, articulaţia oaselor bazinului devin deosebit de mobile – aceasta uşurează trecerea copilului în timpul naşterii. Uneori înmuierea articulaţiilor oaselor bazinului sunt atât de pronunţate, încât oasele pubiene se desfac puţin şi provoacă dureri în această zonă.
✔ Ce să facem? După naştere cartilajele îşi vor recăpăta duritatea şi rigiditatea. Însă dacă mersul s-a schimbat semnificativ, ar trebui să vă adresaţi unui medic.

Toate aceste modificări în organismul viitoarei mame sunt temporare şi de obicei nu se reflectă asupra stării ei de sănătate. De aceea vă sfătuim să aveţi o atitudine filozofică faţă de ele, percepându-le ca pe o nouă experienţă de viaţă.

Sursa