Iarna și sărbătorile ei sunt așteptate cu nerăbdare de toată lumea. Poate cu mici excepții, să zicem… Principalele griji ale femeilor însărcinate în sezonul rece sunt legate de riscurile de îmbolnăvire și accidentări. Dar nu numai.

Cea mai minunată perioadă a anului este un adevărat calvar pentru o femeie însărcinată. Fie și numai pentru că se confruntă cu o serie de restricții. În timp ce unii se bucură de zăpadă și de mese îmbelșugate, ea va trebui să rămână precaută și ponderată.

Sigur că zăpada așternută pe pământ este o imagine de basm. Dar nu și pentru cea care încearcă oricum cu greu să își mențină echilibrul pe propriile picioare. Mai ales când e ghețuș. Cea mai mare grijă este să își poarte copilul în siguranță în burtică, ferit de orice vătămare.

Să vedem care sunt principalele griji ale femeilor însărcinate în sezonul rece și cât sunt ele de îndreptățite:

Greu de îmbrăcat, încălțat, dezbrăcat

Mai ales dacă iarna o prinde pe viitoarea mămică în ultimul trimestru de sarcină, lucrurile pot fi foarte complicate. În primul rând pentru că hainele groase pot deveni neîncăpătoare, ceea ce îi creează un puternic disconfort. Nici în privința încălțămintei lucrurile nu stau chiar foarte bine. Picioarele se umflă, iar dacă vara acest aspect se rezolvă cu o pereche de papuci, iarna e dificil să faci ca cizmele să fie confortabile și ușor de purtat.

Și tot în privința hainelor groase (și multe), ar mai fi o îngrijorare. Femeile gravide au nevoie des și urgent la toaletă din cauza presiunii pe care o pune bebelușul pe sistemul urinar. Dezbrăcatul poate fi obositor și necesitățile… stringente.

Chinul mâncărimilor

Pielea unei gravide este foarte sensibilă în perioada celor nouă luni. Totodată, articolele vestimentare pentru sezonul rece sunt confecționate în general din materiale mai groase și chiar din lână. Așa că pe lângă mâncărimile deja existente se mai adaugă și cele provocate de îmbrăcăminte.

Oboseala cumpărăturilor

Ca orice gospodină, și femeia gravidă își dorește să meargă la cumpărături pentru masa de sărbători. Ca să nu mai spunem că și de cadourile pentru cei dragi vrea să se ocupe. O cam împiedică, însă, oboseala care se instalează mai repede și incapacitatea de a merge prea mult prin frig.

Limitările alimentare

Mesele vor fi pline de bunătăți, băutura va curge în pahare. Din păcate femeia însărcinată va fi nevoită să le reziste, de dragul bebelușului ei dar și al confortului digestiv propriu. Așa că, cel puțin iarna aceasta, va merge pe gustate nu pe înfruptate din preparatele tradiționale. Cât despre toasturi, nici nu poate fi vorba. Interzis total la alcool!

Odihnă „pe furate”

Cu atâtea lucruri de făcut, cu atâtea pregătiri, cu atâta gălăgie în jur, femeia însărcinată va fi scoasă din ritm. Somnul ar putea fi mai puțin ca durată și calitate, ceea ce chiar este un motiv de îngrijorare.

Sângerări nazale

Aerul uscat din casă poate irita nasul oricărei persoane, iar suflarea lui provoacă mici sângerări nazale. Acest lucru este și mai probabil la gravide, a căror circulație sangvină are în această perioadă un ritm mai accelerat. Un umidificator în casă le-ar scăpa de această îngrijorare.