Nu este deloc surprinzător că întrebările despre frecventarea unui salon de frumusețe apar practic la toate viitoarele mame. Sarcina durează nouă luni, de aceea, dorința de a arăta atragător și frumos în tot acest timp este justificată. În timpul sarcinii figura are de suferit și capătă forme mult mai feminine, iar dorința de a vă păstra atractivitatea avînd grijă de păr, este ceva firesc. Însă, sarcina este mereu însoțită de zvonuri și superstiții, de exemplu, vopseaua pentru păr, nimerind în sînge prin scalpul capului, influențează negativ starea de sănătate a copilului. De aceea, una din primele întrebări adresate ginecologului este – nu este nici  un risc să-și vopsească părul femeile gravide.

Poate fi vopsit părul în timpul sarcinii și cu ce?

Dacă veți citi prospectul oricărui tip de vopsea pentru păr, chiar și cea mai scumpă, ve-ți observa că acestea conțin o cantitate mare de diferite elemente chimice care din prima aplicare este puțin probabil să primiți rezultatul scontat. Este bine să notăm că prin păr, acei compuși chimici nu pot nimeri în organism, poate doar în cazul în care vopseaua a nimerit și pe pielea capului. Cu toate astea, chiar dacă acele ușoare pete de vopsea căzute pe scalp, nu au efect dăunător asupra stării de sănătate a viitorului copil.

În orice caz, decizia de a vopsi sau nu părul, îi aparține viitoarei mame. Dacă sunteți sigură de frumusețea dv fără procedurie de vopsire a părului  din saloanele de frumusețe, atunci puteți reduce totul la o simplă tunsoare. Însă, dacă gravida nu este sigură de frumusețea sa naturală, atunci e mai bine să apeleze la cutia cu vopsea, într-u cît buna dispoziție a mamei este cheia spre un copil sănătos. Dacă totuși ați hotărît să mergeți la un salon de frumusețe, atunci ar fi bine să ascultați sfaturile care vă vor ajuta să reduceți la minim riscurile efectelor toxicologice.

Cînd este mai bine să se evite procedura de vopsire a părului în cazul gravidelor?

Foare probabil cunoașteți deja că copilul este foarte sensibil la orice influențe externe în primele stadii ale dezvoltării sale. În primele săptămîni de la fertilizare embrionului începe să i se formeze inima, coloana vertebralăși alte sisteme impotante ale organismului, iar cea mai mică influiență negativă ar putea duce, cu ușurință, la formarea diverselor patoșogii. Priviți în jur, cîți copii bolnavi – fiecare al treilea dezvoltă alergii și alte boli…Însă, aceasta nu e un rezultat cauzat doar de starea precară a ecologiei. În general, dacă nu este foarte necesar să vopsiți părul, mai bine amînați această procedură pentru cîteva săptămîni – pînă la începerea celui de-al doilea trimestru. În al doilea trimestru de sarcină, copilul dv va fi mai bine protejat de influiențele externe de către placentă. Desigur, nu de toți factorii, dar o bună parte din cei negativi vor fi reflectați cu precizie de către placentă.

Măsuri de precauţie

În perioada sarcinii vă puteți vopsi părul, într-u cît acest lucru nu este dăunător pentru făt, dar ar fi mai bine dacă în această perioadă ve-ți folosi vopseaua fără amoniac. Vaporii de amoniacsunt destul de toxici, pe lîngă acest lucru, vopseaua cu amoniac are un miros foarte înțepător.  De aceea, încăperea salonului de frumusețe,unde va avea loc procedura de vopsire a părului pentru gravide, trebuie să fie bine aerisit și destul de spațios, mai ales dacă viitoarea mamă suferă de toxicoză. Dacă ați decis să faceți această procedură în condiții casnice, atunci ar trebui să folosiți mănușile care se găsesc în cutii. Cu  strictețe urmați prevederile de vopsire și nicidecum nu păstrați compoziția rămasă. După vopsire, este necesar să aerisiți bine încăperea. De asemenea, este foarte important să spălași părul foarte bine, așa încît urmele de vopsea să nu rămînă pe scalp.

Metode tradiţionale de vopsire a părului pentru gravide

Dacă ați decis să vă abțineți de la tot felul de influențe care ar putea cauza riscuri pentru copil, atunci v-ar putea fi de folos ca să vă păstrați frumusețea, chiar și în această ipostază, metodele tradiționale de colorare a părului. Dacă vă doriți o deschidere de ton a nuanței părului, atunci spălați-vă părul cu un ceai de mușețel cu o lingură de peroxid de hidrogen. Pentru a da un surplus de luciu auriu părului, acest amestec este la fel de eficient, doar că în loc de peroxid de hidrogen se va adăuga spirt (alcool etilic). Mult rîvnita culoare castanie poate fi datăde coaja de ceapă sau ceaiul din flori de tei. Ceaiul negru vă va ajuta să-i dați părului dv nuanța de maro-roșcat. Dacă metodele tradiționale de colorare a părului din oarecare motive nu pot fi utilizate de dv, folosiți alte metode care la fel, nu vor implica riscuri, de exemplu, folosirea unui șampon colorant sau a unui balsam colorant (tonic).

Se permite femeilor însărcinate să-și vopsească părul cu tonic sau șampon colorant?

Utilizarea tonicului sau a șampoanelor colorante, actualmente este consiterata fi drept o metodă alternativă al tradiționalului salon. În plus, tonicul și șamponul colorant sunt total inofensive pentru gravide și nu dăunează fătului, întrucît nu conțin amoniac și se obține rapid rezultatul dorit. Dezavantajul acestor metode constă în faptul că la fel de repede ca și colorarea, părul își pierde nuanța la o simplă spălare a părului cu un șampon simplu.

Se permite vopsirea părului cu henă în timpul sarcinii?

Oamenii de știință nu au determinat efecte negative pentru bebeluș și nici pentru viitoarea mamă în urma folosirii henei pentru colorarea părului în timpul sarcinii. Pe de altă parte, colorarea părului cu henă nu implică nici un fel de riscuri față de orice alți coloranți chimici care ar putea dăuna. Prin urmare, utilizați vopsele naturale și nu vă îngrijorați pentru micuțul dv,pentru că dacă dv primiți emoții pozitive de la acest proces și ve-ți fi satisfăcută de de aspectul dv, atunci această plăcere se va transmite și stării dv de spirit.

Viitoarele mame sunt chinuite de întrebarea: se permite să îți vopsești părul în timpul sarcinii? Obtetricienii din lumea întreagă au constatat că emoțiile pozitive urmate contemplării propriei atractivități externe, se răsfrîng asupra viitoarelor mame exact ca efect pozitiv. Din acest motiv, femeile cu burtică în primă instanță ar trebui să se placă pe sine și să fie îngrijită, iar născînd, copilul ar trebui să-și vadă mama ca cea frumoasă femeie din lume. Deci, dacă vă doriți să mergeți la un salon de frumusețe să vă faceți coafura – nimic nu vă împiedică să procedați anume așa.