mamaplus

Mamele care iau antibiotice în timpul sarcinii pot avea bebeluși spitalizați cu infecție

0
//
29.11.2019

Alergiile sunt o problemă de sănătate publică serioasă. Rolul tratamentului antibiotic în dezvoltarea alergiilor a fost de multe ori discutat de către specialiști, iar dovezile pare să nu fi fost consistente. 

Într-un studiu apărut în Revista medicală de Alergologie și Imunologie Pediatrică a fost investigată legătura dintre expunerea la antibiotice atât în perioada prenatală, cât și postnatală și dezvoltarea alergiilor la copii, cum ar fi dermatita atopică, alergiile alimentare, astm ș.a. 

În această analiză a specialiștilor au fost incluși 1.080 de copii care, la rândul lor, au participat la un studiu de ansamblu european al nașterilor. Oamenii de știință au colectat informații, în urma chestionarelor adresate mamei încă din timpul sarcinii și până la vârsta de șase ani a copilului, despre expunerea la antibiotice în timpul sarcinii, despre sugarii în primul an de viață și despre alergii. 

Expunerea la antibiotice încă din timpul sarcinii a fost puternic asociată cu apariția dermatitei atopice și alergiilor alimentare la copii. Cele mai proeminente efecte ale acestor probleme s-au văzut la bebeluș, în primul an de viață. De altfel, o tendință de apariție a astmului s-a observat la copiii cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani. 

Prin urmare, oamenii de știință au ajuns la concluzia că există o relație pozitivă între luarea de antibiotice în timpul sarcinii și apariția dermatitei atopice și alergiilor alimentare în primul an de viață al bebelușului, apoi s-a demonstrat o asociere semnificativă între luarea de antibiotice după ce mama a născut și apariția astmului și dermatitei atopice la copii.

„Chiar și un copil ce nu are un istoric familial de alergii severe ar putea prezenta, încă din primii ani de viață, dermatită atopică sau alergii alimentare dacă mama sa a primit antibiotice în cursul sarcinii. Riscul crește și mai mult atunci când se adaugă riscul dat de antibiotice administrate direct copilului, în primele luni de viață. Concluzie: afirmația „Puțin antibiotic nu strică nimănui, dar poate preveni agravarea unei infecții presupuse (nu dovedită!)” este cât se poate de greșită”, a precizat medicul pediatru Mihai Craiu pe pagina sa de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii”.

Anul trecut, printr-o cercetare științifică, specialiștii de la Institutul de Știință în Pediatrie „Murdoch” din Australia au demonstrat că mamelor cărora li s-a prescris tratament cu antibiotice în timpul sarcinii le cresc șansele cu 20% de a avea bebeluși spitalizați cu infecție. Prin urmare, studiul a avut în vedere nou-născuții până la împlinirea vârstei de 14 ani ale căror mame fie au luat antibiotice în apropierea termenului de naștere, fie au luat mai mult decât un singur tratament cu antibiotic în timpul perioadei de sarcină. 

Bebelușii născuți natural au avut un risc mai mare de a se infecta comparativ cu cei care s-au născut în urma operației de cezariană. Totodată, cel mai mare risc îl reprezintă infecția gastrointestinală la copiii ai căror mame au luat antibiotice în timpul sarcinii. Tot în legătură cu infecția la copii, aceleași lucruri se întâmplă și în cazul în care i se administrează tratament cu antibiotice femeii înainte de conceperea copilului. 

În lucrarea medicilor Errol Norwitz și James Greenberg, denumită și „Cât de sigure sunt antibioticele în timpul sarcinii?”, publicată în revista medicală de Obstetrică și Ginecologie, aceștia oferă câteva sfaturi obstetricienilor-ginecologi care încă sunt într-o dilemă dacă să prescrie sau nu antibiotice femeilor însărcinate:

  • administrează medicamente doar dacă este absolut indicat pentru a face asta. De exemplu, în cazul antibioticelor, acestea includ tratament pentru o infecție deja confirmată (ex. infecț1ia tractului urinar etc.);
  • dacă este posibil, evită tratamentul în primul trimestru de sarcină;
  • optează pentru medicamente sigure, cum ar fi un medicament vechi a cărui eficiență este cunoscută. Anumite antibiotice, precum streptomicina, kanamicina sulfat și tetraciclina sunt de evitat în sarcină din cauza teratogenicității lor; 
  • dacă este posibil, un singur medicament este de preferat în locul prescrierii mai multor medicamente;
  • folosește-te de cea mai mică doză eficientă;
  • nu încuraja administrarea de medicamente fără prescripție medicală.