Când vine vorba despre treburi casnice, pe lista unei gravide sunt câteva care ar trebui interzise cu roșu deoarece pot pune în pericol sarcina. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să lași totul de izbeliște și nu mai menții casa curată. Ca și în cazul multor altor activități, totul ține de schimbarea de abordare. În timpul sarcinii, cuvintele de ordine sunt: fii precaută, fii atentă și cere ajutor! 

mamaplus

Folosirea substanțelor chimice dăunătoare

Produse precum spray-uri de țânțari, înălbitori sau soluții de curățarea aragazului, conțin vapori toxici. Dacă trebuie neapărat să rezolvi astfel de probleme precum insectele sau trebuie să cureți cuptorul murdar sau toaleta, caută alte soluții alternative.

Creta de furnici sau banda lipicioasă pentru muște pot rezolva problema insectelor, la fel cum folosirea oțetului, a bicarbonatului de sodiu sau a lămâii pot fi soluții de curățare naturală.

Nu ai voie să ridici greutăți

Încearcă să nu te lupți cu pungi mari de cumpărături sau să muți mobila prin casă. Cu cât ai burta mai mare, cu atât mai multă presiune pui pe regiunea lombară, iar o durere serioasă de spate este ultimul lucru de care ai nevoie. Dă câteva telefoane și adună rudele sau prietenii dispuși să dea o mână de ajutor.

Să faci curat după animalele de companie

A schimba litiera pisicii sau a curăța după un câine, te expune la contaminarea cu paraziți și germeni. Cel mai mare risc pentru un făt este toxoplasmoza, o infecție ce se transmite de către un parazit care trăiește în fecalele de pisică.

Dacă este imperios necesar să ai grijă de animale, poartă mănuși și spală-te temeinic după ce ai făcut curat după ele.

Curățarea perdelelor sau a ventilatoarelor de tavan

Încearcă să nu faci treburi casnice care necesită cățărarea sau balansarea pe scaune sau alte obiecte de mobilier. Femeile gravide sunt vulnerabile la căzături, iar impactul poate fi extreme de periculos. Nu te urca cu picioarele pe mese, taburete și nici pe scărițe de lemn.

Mătura și mopul

Chiar dacă aceste activități sunt ok dacă sunt executate puțin, măturarea și apoi ștergerea suprafețelor cu mopul pot agrava durerile de spate deja existente. Dacă trebuie să mături sau să ștergi cu mopul, ia pauze frecvente pentru a te odihni.

Spălatul geamurilor

Este o activitate extrem de periculoasă în timpul sarcinii, deoarece poți aluneca și cădea extrem de ușor. Dacă totuși o faci, fii foarte atentă și evită soluțiile de curățat geamurile.

Să speli vase

Cum? E o exagerare, ai spune. Dar, atunci când speli vasele, folosește o pereche de mănuși și apa filtrată, deoarece pielea ta este extrem de sensibilă în timpul sarcinii.

Să dai cu aspiratorul

O altă mică exagerare, dar nu chiar. Dacă dai cu aspiratorul în toată casa și mai ai și o casă mare, poate fi extrem de obositor și, la fel, poate agrava durerile de spate. În schimb, fii atentă să nu fii tu cea care schimbă filtrele aspiratorului. Acestea conțin praf și păr ce îți pot irita ochii și plămânii.

Sursa