mamaplus

Dacă ai arsuri în timpul sarcinii, bebelușul va avea mult păr. Mit sau adevăr?

-
//
24.02.2020

Este oare adevărată vorba din bătrâni care spune că femeile gravide care au arsuri în sarcină vor naște un bebeluș cu mult păr?

Știm că suna a șamanism mioritic, însă trebuie să știi că și peste hotare (și mări, și țări) dăinuie aceeași vorbă din bătrâni. Este și motivul pentru care o mână de cercetători de la Universitatea John Hopkins a decis că este vremea să testeze veridicitatea acestei ziceri.

Zis și făcut, cercetătorii au dat startul unui studiu la care s-au înrolat 64 de femei însărcinate dintre care 78% au declarat că au arsuri gastrice. Studiul s-a desfășurat foarte simplu: în timpul sarcinii medicii le-au întrebat periodic dacă au arsuri gastrice și la ce intensitate, iar la momentul nașterii au constatat dacă bebelușii aveau păr și în ce cantitate.

Dintre cele 28 de femei care au declarat că au avut arsuri gastrice de la medii la severe, 23 au născut bebeluși cu păr normal sau peste limita normală. În oglindă, 10 din cele 12 femei care nu au avut arsuri, au adus pe lume bebeluși cu păr puțin sau chiar deloc.

Se pare că există o legătură logică între arsuri și gradul de pilozitate al bebelușului. La femeile gravide cantitatea mare de estrogen și alți hormoni poate relaxa sfincterul de la capătul esofagului, cauzând arsuri gastrice. Și, știi ce? Aceeași hormoni sunt responsabili și de creșterea părului bebelușilor.

Poate cea mai amuzantă situație a fost când, aflând rezultatele studiului, medicii au fost șocați. Ei le-au spus ani de zile femeilor gravide să nu mai dea crezare tuturor superstițiilor și vorbelor din bătrâni deoarece nu au nicio bază reală și sunt doar închipuiri. Iată că una dintre cele mai vechi vorbe din popor se verifică și, da, mamele care au arsuri au șanse să aibă copii cu păr mult.

Bineînțeles că sunt multe alte cauze ale arsurilor în sarcină, însă motivul bebelușului pletos nu mai trebuie tăiat de pe listă fiindcă, iată, este cât se poate de adevărat!