Sute de copii cu malformaţii congenitale se nasc anual în Moldova, în lipsa aparaturii medicale ce ar permite diagnosticarea lor la timp. În acest context, medicii afirmă că conștientizarea și educația sunt primii pași în prevenirea malformațiilor congenitale.

Malformațiile congenitale pot apărea în orice stadiu al sarcinii, cele mai multe dintre ele, chiar în primele trei luni de sarcină, atunci când se formează organele copilului. Există și malformații care apar mai târziu, având în vedere că țesuturile și organelle fătului continuă să se dezvolte pe parcursul ultimelor șase luni de sarcină.

Nu se cunosc foarte bine cauzele exacte ale celor mai multe malformații congenitale. Experții americani sunt de părere că la baza acestora este un cumul complex de factori: genele moștenite de la părinți, comportamentele noastre și substanțele nocive din mediul înconjurător.

Există însă o serie de măsuri pe care le puteti lua pentru a crește probabilitatea unei sarcini sănătoase și a unui copil sănătos, de asemenea. Unele dintre ele sunt mai dificile deoarece implic
ă renunțarea la câteva obiceiuri pe care le-ați avut, dar acest efort merită să fie făcut.

Câteva sfaturi pe care le puteți urma pentru a preveni nașterea unui copil cu malformații congenitale: 

Sănătatea și alimentația femeii

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl faceți este menținerea sănătății Dvs. înainte de concepție; mesele bine echilibrate și nutritive, multivitaminele zilnice (în care sunt incluse 400 mcg de acid folic) vă vor menține sănătatea într-o formă perfectă.

Acidul folic esențial pentru sănătatea bebelușului

Dacă ești activă sexual și există posibilitatea de a rămâne însărcinată, asigură-te că iei zilnic vitamine care includ doza recomandată de 400 mcg de acid folic și alte vitamine esențiale B.

Evitați fumatul și drogurile

Evitați toate activitățile care ar putea duce la malformații congenitale, inclusiv alcoolul, tutunul, drogurile ilicite și cafeina.

Vizite la medic

Asigurați-vă că aveți măcar un examen ginecologic pe an, cât și un control general al sănătății dvs.

Faceți un screening al riscului genetic al malformațiilor congenitale

Căutați un specialist în consiliere genetică și faceți un screening al malformațiilor congenitale, în special dacă aveți cazuri în istoricul familiei sau dacă aveți peste 35 de ani.

Fii o viitoare mămică informată

Informația înseamnă putere dar și sănătate. Citește informații din surse sigure, ai grijă de sarcina ta și mergi la examenele prenatale.