mamaplus

”Atenţia specială” primită de gravide la locul de muncă, poate avea efecte negative pe termen lung

-
//
07.10.2019

Ajutorul suplimentar pe care femeile însărcinate îl primesc la locul de muncă din partea colegilor diminuează şansele ca acestea să se întoarcă în câmpul muncii după naştere. La această concluzie a ajuns un grup de cercetători.

mamaplus

Să oferi locul din metrou sau autobuz unei femei însărcinate este un gest considerat frumos și respectuos în societatea noastră. Totuşi, după cum arată un studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea Memphis şi Universitatea Massachusetts, astfel de gesturi de curtoazie au şi o latură negativă, în funcţie de contextul social în care apar.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că gesturile de curtoazie pe care o femeie însărcinată le primeşte la locul de muncă, sarcini mai puţine şi/sau mai uşoare, diminuează şansele ca respectiva femeie să se întoarcă la muncă după ce a născut.

Cercetătorii care au colaborat pentru realizarea acestui studiu au vrut să afle modul în care sexismul binevoitor, născut din concepţiile tradiţionale asupra rolurilor de gen, afectează modul în care femeile însărcinate se raportează la carierele lor în timpul sarcinii şi după ce au născut.

Din cauza constrângerilor sociale, această formă de sexism poate avea efecte negative în timp.

Sursa