Anul nou constituie o nouă etapă pentru multe familii. Despre cum influențează stelele asupra planificării copiilor în anul 2016 ne-a vorbit astrologul Alexandra Wassermann.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Care luni din anul 2016 sunt cele mai favorabile pentru conceperea unui copil?

Nu există anumite luni „bune” sau „rele” pentru conceperea copiilor. Dacă conceperea a avut loc, înseamnă că stelele s-au aliniat pentru părinţi în aşa fel încât aceasta a trebuit să se întâmple în momentul respectiv. Conform statisticii, în spaţiul ex-sovietic majoritatea copiilor sunt născuţi la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, ceea ce înseamnă că părinţii au petrecut foarte bune sărbătorile de Revelion! Prin urmare, La Mulţi Ani! şi nu pierdeţi timpul degeaba!

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann De obicei, caracterul omului este determinat de anul în care s-a născut. Dar anul conceperii are vreo importanţă?

Nu, are importanţă doar anul, timpul şi locul naşterii. Cât priveşte anul de concepere, nu există nici un fel de preferinţe. După cum am spus mai sus, conceperea are loc atunci când stelele sunt aliniate corespunzător.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Poziţia lunii are vreun rol în momentul conceperii?

În astrologie există o teorie numită Trutina lui Hermes. În antichitate se considera că poziţia Lunii în horoscopul conceperii influenţează asupra semnului ascendent al persoanei, adică dacă, de exemplu, Luna era în Berbec în momentul conceperii, atunci şi Ascendentul copilului va fi în Berbec. Ascendentul ne influenţează fenotipul, figura, modul în care ne percep alţi oameni etc. Însă această teorie nu s-a confirmat din două cauze. În primul rând, conceperea nu are loc neapărat în timpul momentelor de apropiere, spermatozoidul este capabil să fecundeze ovulul în decursul a trei zile. Luna trece fiecare semn zodiacal în două zile şi jumătate, respectiv semnul în care se află se poate schimba. În al doilea rând, dacă această teorie ar fi fost adevărată, toţi copiii concepuţi în aceeaşi zi s-ar fi născut cu acelaşi Ascendent, ceea ce este imposibil, deoarece semnele ascendente au viteze diferite de ascensiune, de exemplu în Balanţă Ascendentul poate sta până la 3 ore, iar în Peşti – până la 45 de minute. (Adică dacă conceperea a avut loc, de exemplu, când Luna era în Peşti, atunci viitoarele mame au doar 45 de minute să nască, ceea ce, vă daţi seama, este imposibil.) Din această cauză poziţia Lunii pe cer în momentul conceperii nu are nici o importanţă.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Ce importanţă au momentele zilei pentru planificarea conceperii?

Momentul zilei, luna şi anul nu au nici o importanţă.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Astrologia ne poate ajuta să concepem un copil de un anumit sex?

Astrologia tradițională consideră că dacă în momentul conceperii Luna se află în aşa-numitele semne masculine (semnele de Foc – Berbec, Leu şi Săgetător şi de Aer – Gemeni, Balanţă şi Vărsător), se va naşte un băieţel. Dacă, din contra, Luna se află în semnele feminine (de Pământ – Taur, Fecioară şi Capricorn şi de Apă – Rac, Scorpion şi Peşte), se va naşte o fetiţă.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Anul 2016 este un an benefic pentru zămislirea unei vieţi noi, constituirea unei familii sau este un an al distrugerii?

2016 va fi un an greu peste tot în lume, un an al conflictelor şi evenimentelor nefavorabile, el va constitui o continuare a „Crizei” începute încă în anul 2014. Însă asupra familiei şi naşterii copiilor aceasta nu va influenţa în nici un fel, de aceea căsătoriţi-vă cu încredere şi faceţi copii!

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann În ce luni ale anului viitor mămicile trebuie să fie mai atente cu sănătatea lor?

Mai complicate vor fi lunile februarie, aprilie, precum şi iunie şi august. În această perioadă acordaţi o atenţie sporită sănătăţii proprii şi a copiilor. În general, aveţi grijă de sănătate şi fiţi fericite!

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann Cum vor fi micuţii născuţi în anul 2016?

Având în vedere că anul care vine este, conform calendarului oriental, anul maimuţei roşii, copii născuţi în 2016 vor fi isteţi, ageri, tenace în realizarea scopurilor propuse, iar principalul – capabili să găsească limbă comună cu toată lumea şi să lucreze în echipă. Ei vor avea un caracter volitiv şi un punct de vedere asupra tuturor lucrurilor.

Conceperea copiilor în anul 2016. Interviu cu Alexandra Wassermann