mamaplus

Moment emoționant: un nou-născut își cuprinde mama la câteva secunde după naștere

-
//
18.02.2020

Legătura dintre mamă și copil se creează încă din primele minute după naștere. Sentimentele pe care le trăiește o femeie atunci când își vede pentru prima dată copilul nu pot fi descrise în cuvinte.

Deși par că vin pe lume fără să știe nimic, bebelușii știu că dragostea pentru mama este infinită. Își pot recunoaște mama încă din prima clipă. Dovada este un video emoționant din timpul unei nașteri, când o fetiță abia adusă pe lume se agață de chipul mamei sale și o îmbrățișează.

Momentul emoționant s-a întâmplat pe 5 aprilie 2017, la Spitalul Santa Monica, în Brazilia. Micuța „iubăreață” se numește Agata Ribeiro Coelho, iar mămica ei avea 24 de ani când a adus-o pe lume.

„A fost un moment incredibil când fiica mea m-a îmbrățișat pentru prima dată. Medicii pur și simplu au rămas șocați și nu le venea să creadă cât de afectuoasă a fost cu mine”, a mărturisit femeia.

Bebelușii fac și alte lucruri surprinzătoare în burtica mamei:

Simt mângâierile de mamă

Bebelușii simt mângâierile mamei încă de la 7 săptămâni. Simțul lor este primul care se dezvoltă. Ei pot simți mângâierile mamei în burtă ca și cum ar fi mângâieri directe. De asemenea, din săptămâna 27 de sarcină, ei pot distinge vocea mamei.

Plâng în burtica mamei

Bebelușii plâng în burta mamei de la 28 de săptămâni. Cercetătorii de la Centrul Medical Carolinas din SUA au descoperit acest lucru din întâmplare.

Zâmbesc în burtica mamei

Așa cum pot să plângă, bebelușii pot să și zâmbească încă de când sunt în burtică. Ecografiile 4D au arătat că aceștia au un zâmbet dulce din săptămâna 28 de sarcină.

Simt tristețea mamei

Dacă mama este tristă și plânge în timpul sarcinii, bebelușii experimentează și ei această stare și pot deveni agitați.