Dacă la venirea primului copil al familiei e simplu să alegi ceva util, situația se schimbă când vine barza pentru a doua oară. Hăinuțe, jucării și lucruri utile pentru bebe… toate acestea există acum deja în casa. Puțini sunt cei care se gândesc de ce are acum nevoie, cu adevărat, o mamă care se pregătește să aducă pe lume un al doilea copil.

Idei de cadouri pentru mămici:

1. Încă o pereche de mâini

Da, ați auzit bine. O mămică aflată la a doua sarcină este extenuată, mai ales că acum va fi nevoită să se împartă între doi copii. Tot ce și-ar putea dori între alăptatul nou-născutului și curățarea podelei de suc de fructe vărsat de copilul cel mare, ar fi exact asta: o nouă pereche de mâini.

Așa că nu vă feriți să oferiți ajutor unei mămici cu doi copii, atunci când puteți. Ajutorul vostru, într-o zi aglomerată, valorează mai mult decât orice cadou.

2. Somn, dulce somn

Continuăm lista cu idei de cadouri pentru mămici cu ceva ce îndrăgim cu toții. Abia când nu mai avem parte de el îl apreciem cu adevărat. Somnul și odihna cea de toate zilele. Când stai trează toată noaptea, încercând să-ți liniștești bebelușul, abia mai poți face față energiei din timpul zilei a primului născut.

Dacă aveți prietene sau cunoștințe care abia au devenit mămici din nou, le puteți oferi cel mai frumos cadou astfel: ieșiți în parc cu copiii pentru o oră-două, suficiente cât mămica să-și tragă sufletul și să se odihnească.

3. Ajutor în curățenie

Casa se transformă într-un batalion, cu doi copii în casă și numeroase hăinuțe de spălat, dar și o chiuvetă plină de vase sau sticluțe de lapte.

Un cadou util, în acest sens, ar fi tot felul de electrocasnice care să ușureze viața mămicii. Sau, de ce nu, o vizită fulger prin care să ajuți la organizarea lucrurilor prin casă.

4. O îmbrățișare și o companie bună

Prinsă în haosul noii sale vieți, o mămică cu doi copii a uitat de ea. A uitat de prietenele sale și tot ce însemna vechea ei viață. Dacă ai rămas în pană de idei de cadouri pentru mămici, adu-ți aminte că, uneori, o îmbrățișare caldă și simpla ta prezență pot face minuni pentru moralul unei mame.