Se spune că nașterea ar fi un moment magic, în care părinții își văd pentru prima oară copilul și totul capătă o nuanță roz. E într-adevăr o fericire enormă să-ți ții odorul în brațe, dar ceea ce simt mamele rămâne deseori pe planul doi. Puține femei au curajul să-și spună durerea, dar o mamă din SUA a deschis totuși niște paranteze și a spus lucrurilor pe nume...

mamaplus

Keyla, așa o cheamă pe femeia care spune că își amintește cu greu de momentele grele de după naștere, când ajungi acasă și începi lupta cu rutina.

Imaginea de mai sus cu Keyla reprezintă perfect primele 48 de ore după naștere. Ea spune că se aștepta, într-adevăr, la ceva magic, însă lucrurile au luat o altă întorsătură.


”Aceste zile sunt al naibii de grele, nu ai cum să le ocolești. Aceasta zi fusese lungă si foarte stresantă. Fetița mea cea mai mică s-a trezit și a realizat că nou născutul era acolo să rămână. A plâns mai toată ziua. Am primit facturi care trebuiau plătite imediat. Schimbările hormonale începuseră deja și erau atat de intense, încât și eu am petrecut toata ziua plângând”, spune Keyla.

Femeia și-a amintit cu durere și de ziua în care urma să nască

”Pe lângă toate astea, un travaliu de 72 de minute nu e chiar așa ușor de depășit. Bazinul parcă îmi era rupt și era aproape imposibil să merg. Mă dureau mușchi pe care habar n-aveam că îi aveam, iar această durere cobora fulgerator pe piciorul drept. Crampele erau atât de intense, încât simțeam că parcă sunt în continuare în travaliu”, mai mărturisește femeia.

Epuizarea de după naștere nu este doar fizică, ci și emoțională și mentală. St
ările emoționale ale unei femei care naște sunt foarte variate și se schimbă imprevizibil. După euforie poate simți o ușoară tristețe sau depresie, așa numitul "baby blues", amestecat cu frici. Sentimente ciudate, dar totodată normale.

Vestea bun
ă este că încet, încet sentimentele de tristețe dispar, legătura cu bebelușul devine mai strânsă atât pentru mamă, cât și pentru ceilalți din familie, iar corpul se va reface și el. Lucrurile vor intra într-un normal nou și placut, iar peste toate lucrurile neplăcute se va așterne uitarea.

Sursa