Dacă în cazul operațiilor de cezariană, naşterea depinde în special de actul medical, la naşterile pe cale naturală evoluția este imprevizibilă. Din diverse motive, este nevoie de inducerea travaliului.

Fenomen natural, travaliul apare, de regulă, între 37 şi 40 de săptămâni de sarcină, însă termenul se poate prelungi până la 42 de săptămâni, cu condiția ca fătul să fie strict monitorizat.

Grăbirea travaliului este o intervenție necesară când se întrevăd riscuri de sănătate pentru mamă şi făt, dacă acesta rămâne în pântec. Însă travaliul poate fi indus şi la solicitatea mamei, din diferite motive. În acest caz, părinților li se aduc la cunoştință riscurile aferente naşterii provocate. Deşi naşterea naturală este cea mai bună opțiune, în anumite situații este nevoie de ajutor specializat pentru ca travaliul să debuteze.

Astfel, naşterea poate fi provocată dacă au trecut 41 de săptămâni de sarcină. Se impune grăbirea travaliului şi în caz de preeclampsie, situație care descrie hipertensiunea arterială însoțită de prezența de proteine în urină şi de edeme. Travaliul poate fi indus atunci când medicul constată la ecografie o restricție de creştere a fătului în uter. De asemenea, se impune inducerea travaliului când s-a produs ruptura spontană a membranelor de peste 24 de ore, fără să apară contracțiile uterine specifice. Diabetul gestațional, care determină macrosomia fetală, adică naşterea unui făt cu greutate peste 3.800 g este o altă situaţțe care poate determina grăbirea naşterii. Infecțiile uterine, cum este corioamniotita, pot favoriza, de asemenea, decizia medicală de grăbire a travaliului.

Cum se grăbeşte naşterea:

Ruperea membranelor - Îndepărtarea membranelor o poate face moaşa sau medicul obstetrician. Prin ruperea membranelor se separă sacul în care se află copilul de colul uterin. Această manevră poate provoca secreția prostaglandinei, care stimulează contracțiile şi travaliul. Metoda se aplică dacă naşterea are loc la termen. În cazul în care s-a rupt apa, iar travaliul nu a început, se evită îndepărtarea membranelor, pentru a preveni apariția infecțiilor.

Administrarea de prostaglandine - substanțe hormonale care provoacă dilatarea colului uterin, prostaglandinele au efect de stimulare a contracțiilor. Trebuie ştiut că, înainte de a folosi substanța, medicul trebuie să analizeze scorul Bishop (sistem folosit de medici pentru a estima probabilitatea de a intra în travaliu) şi să monitorizeze pulsul copilului cel puțin 30 de minute.

Ruptura artificială a membranelor – această procedură presupune efectuarea unei incizii în membranele în care se află copilul. Se foloseşte o sondă lungă şi subțire sau o mănuşă medicală, dotată cu un cârlig la vârful degetului. Procedura poate provoca disconfort şi nu întotdeauna poate induce travaliul. Mai mult, copilul este expus riscului unei infecții.

Administrarea de oxitocină - forma sintetică a hormonului oxitocină este administrată intravenos. Aceasta este sintetizată de corp pentru a stimula travaliul. Se recurge la această soluție când îndepărtarea membranelor şi administrarea de prostaglandine nu prezintă efectul scontat sau când travaliul nu progresează.

Bine de ştiut! Contracțiile provocate de substanța sintetică de oxitocină pot fi mai intense decât cele naturale.

Când NU este indicată grăbirea naşterii:

Inducerea travaliului nu se poate efectua dacă femeia însărcinată a suferit anterior o intervenție cezariană sau o operație majoră asupra uterului. De asemenea, nu poate fi grăbită naşterea în acest mod, în cazul placentei praevia, când placenta blochează cervixul. Medicul nu va induce travaliul când fătul nu are o poziție normală, ci se află transversal în uter. Nu în ultimul rând, procedura nu poate fi efectuată dacă gravida suferă de o infecție herpetică genitală activă. Grăbirea naşterii este interzisă dacă femeia are canalul vaginal îngust şi nu permite desfăşurarea unui travaliul normal, deci nici a naşterii pe cale naturală.                                                                         

Statistic, în 25% dintre cazuri, naşterea provocată nu funcționează, iar medicul optează pentru operația de cezariană pentru naşterea copilului.

Inducerea travaliului se impune când: sarcina este peste 41 de săptămâni, hipertensiunea arterială este indusă de sarcină la peste 34 de săptămâni, s-a produs ruperea precoce a membranelor, femeia doreşte acest lucru - dar la peste 39 săptămâni, există diabet gestațional la peste 36 săptămâni - pentru prevenirea macrosomiei, există suspiciunea de restricție de creştere peste 34 de săptămâni. Restricția de creştere apare când un făt e mai mic cu peste 2 săptămâni la estimarea ecografică, față de cea cronologică. Trebuie reținut că declanşarea artificială a naşterii creşte riscul de naștere prin cezariană.