mamaplus

Momente grele pentru o artistă: „Sarcina pierdută m-a învăţat cum să fac faţă durerii şi pierderii“

0
//
11.12.2019

În numărul din ianuarie 2020 al revistei Elle din Statele Unite, Beyonce va vorbi cu sinceritate despre suferinţa de a pierde o sarcină. Înainte de a ieși de sub tipar, anumite fragmente din noua ediție a revistei au fost publicate online.

Astfel, am aflat că înainte de naşterea fetiţei pe care vedeta o are cu rapperul JAY-Z, Blue Ivy, Beyonce a pierdut o sarcină despre care aminteşte în revista Elle: „În urma acestei experienţe am învăţat să am mai întâi grijă de mine ca apoi să pot apoi fi mamă şi să am grijă de un copil. Am început să caut semnificaţiile profunde atunci când viaţa îmi dădea lecţii pe care nu ştiam că am nevoie să le învăţ. Acum succesul înseamnă altceva pentru mine. Când în sfârşit am avut-o pe Blue, căutarile mele au devenit mai adânci, am renăscut în relaţia cu mine şi cu restul lumii şi căutarea sinelui a devenit şi mai puternică”.

Beyonce: lecţie dură de viaţă

Vedeta a mai precizat: „Este dificil pentru mine să mă uit înapoi. Să fiu numărul unu n-a mai fost pentru mine o prioritate. Ţinta mea a devenit să creez artă şi să las în acest fel o moştenire valoroasă în urmă. Acest lucru mă împlineşte cu adevărat”.

În 2017, Beyonce şi Jay-Z au devenit şi părinţii gemenilor Rumi şi Sir.

Când a fost întrebată despre ceea ce simte când îi este comentat aspectul, vedeta în vârstă de 38 de ani a precizat că „Maturitatea şi copiii m-au învăţat să mă preţuiesc dincolo de aparenţe şi să înţeleg că sunt aşa cum trebuie să fiu în funcţie de etapa în care mă aflu. Mi-ar plăcea ca mai mulţi oameni să se concentreze pentru a-şi descoperi frumuseţea lor interioară, mai degrabă decât să-i critice pe alții”.

mamaplus
mamaplus