mamaplus

Ce este Sindromul Picioarelor Neliniștite în sarcină și cum se manifestă?

0
//
21.11.2019

Poate că nu o să-ți vină să crezi la început, dar chiar există un Sindrom al Picioarelor Neliniștite, chiar dacă la prima vedere te-ai putea gândi la femeile însărcinate foarte active. Termenul este destul de recent, iar maladia este puțin cunoscută.

Cert este că sunt foarte multe persoane – mai exact 10-15% din populația globului – care suferă de RLS – Restless Legs Syndrome – fără a ști măcar că este o boală și că se poate vindeca, dacă este tratată cu atenție.

Chiar dacă până în momentul în care ai rămas însărcinată nu ai avut probleme cu somnul, poți avea surpriza ca, în ciuda oboselii datorată schimbărilor hormonale, să nu te poți odihni bine, să te întorci de pe o parte pe alta și… să simți nevoia de a-ți mișca permanent picioarele.

Parcă simți că-ți amorțesc, sau înțepenesc, sau te furnică, sau te dor ca și cum ai avea febră musculară. Și atunci, aproape fără a te putea controla, le miști fără întrerupere. Poți simți o ușurare dacă le masezi sau te dai jos din pat și te plimbi.

Nu mai seamănă deloc cu o glumă când lucrul acesta se întâmplă noapte de noapte, sau chiar în timpul zilei, atunci când ești nevoită să stai nemișcată pe o perioadă mai lungă – în călătorii sau la cinematograf. Somnul de noapte sau relaxarea de după-amiază, de care ai atâta nevoie în perioada sarcinii, ajung să fie un chin. Senzația de discomfort creste odată cu agravarea simptomelor, mai ales dacă nu ai aflat până acum de această boală și crezi că nimic nu te poate ajuta, pentru că… ți se întâmplă numai ție.

mamaplus

Ce este, mai exact, Sindromul Picioarelor Neliniștite?

Descoperirea datează de la jumătatea secolului XX  și a fost făcută de neurologul suedez Karl Ekbom. Boala a fost descrisă la început ca făcând parte din problemele somnului și caracterizată prin mișcări ale picioarelor, mai ales în timpul orelor de odihnă.

Diagnosticul se pune pe baza a patru factori:

1. Nevoia necontrolată de a mișca picioarele, asemănătoare cu un tic. După ce își mișcă picioarele, persoanele suferinde mărturisesc că simt o ușurare;

2. Nevoia de a mișca picioarele aproape incontinuu, la intervale variind între câteva secunde și un minut;

3. Această nevoie apare mai ales în momentele de odihnă – în timpul somnului, în timpul unei călătorii mai lungi, în sala de teatru sau cinematograf – și dispare îndată ce pacientul face o activitate – o plimbare, de exemplu;

4. Înrăutățirea simptomelor pe timpul nopții, din cauza lipsei de activitate. Desigur, nimeni nu mai poate adormi în aceste condiții.

Senzațiile simțite în picioare sunt greu de descris de către pacienți, fiind caracterizate printr-un disconfort vag, lipsit de durere dar supărător. De obicei, apar la ambele picioare, dar sunt persoane care le simt doar la picioare sau la mâini.

Cauza apariției acestei boli este necunoscută până acum. Totuși s-au descoperit câțiva factori care o pot declanșa, dintre care cei mai frecvenți ar fi:

  • ereditatea;
  • sarcina;
  • carente de fier, magneziu și acid folic din organism;
  • boli renale;
  • artrita;
  • anemie;
  • varice;
  • consumul de alcool, tutun sau cofeină;
  • colesterol crescut.

Vindecarea se poate face prin medicație dată de un specialist neurolog. În cazul femeilor însărcinate vindecarea se poate face natural, prin acoperirea necesarului de fier, magneziu și acid folic din organism, prin băi calde alternând cu băi reci la picioare, băi cu bule, masaj al gambelor și tălpilor înainte de culcare. De asemenea, renunțarea la alcool, cofeină și tutun poate fi unul din posibilele remedii, ca și practicarea unor exerciții fizice care să îmbunătățească circulația sanguină – dar nu imediat înainte de culcare.