Cărțile de parenting vă pot ajuta să înțelegeți mai bine stadiile de dezvoltare ale copiilor, nevoile lor, conflictele cu copiii, dar și pe ale voastre cu voi sau cu părinții voștri, unele conțin strategii de jocuri și replici, altele propun abordări noi, altele doar povestesc sau explică relația părinte-copil. Unele sunt despre mâncare, altele despre creier, altele despre terapia pentru mame. În orice caz, cărțile pe care le-am selectat sunt recomandate cu încredere ca instrumente pentru a vă ajuta să vă simțiți părinți competenți, informați, care se străduiesc să facă mai bine.

1. „Parenting necondiționat”, de Alfie Kohn - o carte care vă va schimba felul de a privi relația părinte-copil și vă va convinge cât de mult mai bine e să faci lucruri împreună cu copilul, nu copilului.

 

2. „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă”, de Ioana Macoveiciuc - despre sarcină, naștere, alăptare, primii ani cu bebeluși, viață de cuplu, toate scrise pentru a crește copii fericiți, fără frică și umilință.

3. „Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Laura Markham - cartea îi va ajuta pe părinţi să-şi înţeleagă mai bine propriile emoţii şi să şi le gestioneze, astfel încât să poată acţiona cu empatie şi comunicând clar, pentru a creşte copii care îşi controlează singuri comportamentul.

4. „Copilul meu nu mănâncă”, de dr. Carlos Gonzales - cartea tratează pe larg problemele de alimentație ale copiilor. Lectura te va ajuta să afli cum pot fi evitate aceste situații și care sunt urmările dacă forțăm copilul să mănânce.

5. „Mama și sensul vieții”, de Irvin Yalom - c carte care vă va ajuta să înțelegeți multe despre relația voastră cu mama și a copilului vostru cu voi.