Chiar și cele mai harnice persoane iubesc să doarmă măcar cu 10 minute în plus dimineața. Iar din cauza acestui moft, de multe ori nu reușim să facem patul. Mai nou, specialiștii au demonstrat că este util să lăsăm cearșafurile nearanjate. Iată de ce!

De ce nu e bine să-ţi faci patul dimineaţa

Totul se datorează milioanelor de acarieni microscopici care infestează salteaua, perna şi aşternuturile. Creaturile cu înfăţisare bizară, desprinse parcă din filmele cu extratereştri, se hrănesc cu scamele de piele moartă care se desprind de pe corpul nostru în timpul somnului şi se împrăştie peste tot prin pat.

Acest lucru face ca saltelele, paturile, cearceafurile, pernele şi toate celelalte obiecte aşezate pe pat, să devină un cuib extrem de propice pentru proliferarea acestor vietăţi microscopice. Pe timpul somnului, lenjeria de pe pat preia umiditatea corpului, încurajând dezvoltarea, răspândirea şi înmulţirea acarienilor.

Oamenii de ştiinţă recomandă acum o modalitate simplă şi eficientă de a reduce numărul populaţiilor de acarieni care infestează paturile în care dormim: aceea de a lăsa pur şi simplu patul dezordonat. Într-o intervenţie pentru postul BBC, Dr. Stephen Pretlove a explicat: „Ştim că acarienii pot supravieţui numai în prezenţa umidităţii din atmosferă, folosindu-se de o serie de glande mici poziţionate la exteriorul corpurilor lor pentru a o absorbi.

Un lucru atât de simplu precum a-ţi lăsa patul nefăcut pe timpul zilei ajută la eliminarea umezelii din cearceafuri şi din saltea, astfel încat acarienii vor muri prin deshidratare”.

Un număr mai mic de acarieni de praf se răsfrânge în mod pozitiv asupra sănătăţii corpului, întrucât aceste vietăţi microscopice sunt recunoscute pentru faptul că provoacă alergii şi astm, afecţiuni cu care se confruntă tot mai mulţi oameni în zilele noastre.

Sursa: click.ro