Ai obiceiul să servești masa în sufragerie? Atunci este imposibil să nu apară câteva pete de grăsime pe covoare și canapele. Până și cele mai simple gustări, dacă sunt prăjite în ulei, lasă pete dificile pe mobila tapițată sau pe covoare.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva metode care vă ajută să scăpați de aceste pete.

Detergentul cel mai eficient contra petelor de grăsime de pe covoare și tapițerie este cel lichid de vase. Așadar, nu trebuie să cumperi soluții sofisticate și scumpe din comerț.

Cum scoți aceste pete:

Tamponează petele de grăsime cu apă caldă și detergent de vase. Acesta va degresa fibrele din țesătura covoarelor sau a tapițeriei.

Dacă petele de grăsime sunt mai vechi, trebuie să insiști mai mult și să umezești bine zona pătată.

Când petele sunt proaspete, mai întâi trebuie să absorbi excesul de grăsime cu prosoape de hârtie. Apoi va trebui să degresezi cu detergent.

Pasul următor, oțetul:

După detergent, folosește oțet să împrospătezi zona pătată de pe covoare și tapițerie. Clătește bine zona pătată cu o lavetă bine umezită în apă caldă. Încearcă să ștergi de mai multe ori, până se curăță bine detergentul.

Nu lăsa zona umedă să se usuce. Imediat după ce ai spălat cu apă simplă, folosește oțet. Pregătește într-o ceșcuță 2 linguri de oțet cu 30 ml de apă caldă și tamponează bine locul respectiv.

Pete dificile pe covoare și tapițerie. În cele din urmă, absoarbe excesul de apă cu un prosop moale sau cu șervețele de hârtie. Lasă covorul sau tapițeria să se usuce la temperatura camerei. Multă lume folosește uscătorul de păr să usuce mai repede covorul. Acest lucru nu este indicat deoarece lasă pete la marginea zonei umede și nu va fi deloc plăcut.