Întoarcerea la serviciu este unul dintre cele mai grele momente pentru o tânără mămica. Nu numai că programul tău va fi mult mai încărcat, dar va trebui să îți lași puiul alături de o femeie străină, care nu are instinctele tale. Dacă nu îl poți lăsa cu una dintre bunici, îți va fi foarte greu să te concentrezi la ceea ce ai de făcut la birou. De aceea, este foarte bine să îți alegi o bonă de încredere. Chiar și așa este bine să o monitorizezi în fiecare zi, dar și reacțiile copilului. Ca să fii mai sigură, este bine să apelezi la serviciile unei agenții, dar poți merge și pe recomandari.

Totuși, trebuie să urmărești câteva aspecte:

Bebelușul tău nu este fericit lângă bonă, devenind neliniștit. De obicei, copilul poate fi anxios în preajma persoanelor străine, dar dacă manifestă această stare și după ce a stat cu bonă o lună sau mai mult, atunci este cazul să începi să îți pui întrebări. Bona trebuie să îi confere puiului tău o stare de liniște și de încredere. Pentru  a vedea dacă nu este cumva ceva mai mult decât o simplă nepotrivire, poți instala un sistem de supraveghere. Vizionarea filmulețelor atunci când ajungi acasă poate să iți dea răspunsurile de care ai nevoie.

Bona pare secretoasă cu privire la modul în care și-au petrecut ziua. Atunci când ajungi acasă este necesar să afli când și cât a mâncat puiul tău, când și cât a dormit. Apoi, bona trebuie să îți spună și alte informatii legate de cum s-au jucat, ce s-a întâmplat când au fost afară. Chiar și o persoană mai puțin comunicativă trebuie să îți ofere astfel de informații.

Copilul tău a avut câteva accidente care puteau și evitate. Principala sarcină a bonei trebuie să fie supravegherea puiului atunci când se joacă sau doarme. Ar fi bine să nu îi dai acesteia sarcini în plus: călcat rufe, dat cu aspiratorul sau alte treburi casnice. De asemenea, ai grijă să nu își petreacă timpul uitându-se la televizor!

Bona nu își duce sarcinile la îndeplinire. Bona trebuie să facă ceea ce tu îi spui, nu ceea ce crede ea că este bine. Poate veni cu sfaturi sau idei, dar decizia finală este a ta. De aceea, ai grijă să îi dea să mănânce ceea ce ai pregătit tu și cum ai pregătit tu. Nu îți fie jenă să îi atragi atenția, pentru că ea este plătită să aibă grijă de copilul tău, după regulile tale!

Bona obișnuiește să întârzie. Uneori faptul că bona ajunge târziu, poate fi un semnal ca vor urma și zile în care nu va veni deloc! Acesta este un semn că nu te poți baza pe ea și în lucruri mult mai serioase!

Îți găsești copilul murdar. Dacă atunci când te întorci acasă, puiul tău are hainele pline de mâncare, are scutecelul murdar este clar că bona nu se implică în creșterea lui așa cum ar trebui. La ce să te aștepți de la ea, dacă nu este atentă nici măcar la lucrurile minore?

Bona te duce cu vorba. Dacă constați că îți dispar lucruri din casă și ea vine cu tot felul de povești, dacă descoperi că spune tot felul de minciuni este cazul să îți găsești altă bonă!