Povestea de dragoste a cunoscuților interpreți autohtoni Costi Burlacu și Corina Țepeș este nemaipomenit de frumoasă. Așa se face că cei doi nu au reușit să o spună pe îndelete și iată că recent în cadrul unei emisiuni TV, au ”scos din casă” câteva amintiri pe care le păstrează cu dragoste în suflet și la care Corina a avut o reacție foarte emoționantă.

Interpretei i-au dat lacrimile în momentul în care a fost întrebată despre începutul relației lor și mai exact cererea în căsătorie. Corina a mărturisit că ”a fost greu, dar frumos”.

”După un an de întâlniri, am început să locuim împreună. Acum se mai acceptă asta, dar pe atunci, maică-mea când a auzit, a zis ”Gata, degeaba am investit în tine”. A căzut cerul în cap și o înțeleg acum, pentru că am și eu copii. Să știți că nu a fost așa, pentru că am absolvit colegiul, am intrat la facultate la buget și am decis să ne căsătorim. Cererea în căsătorie am făcut-o mai mult formal, i-am dăruit un inel, eram la un picnic de ziua ei și în următorul an – în 2007 am făcut nunta. Totul a venit de la sine după 4 ani de concubinaj și întâlniri. Aveam 20 de ani când ne-am întâlnit, iar nunta am făcut-o la 25 de ani.”, a povestit Costi Burlacu.

mamaplus

Pe de altă parte, Corina și-a amintit cum era Costi înainte să o întâlnească pe viitoarea sa soție.

”La 20 e ani, Costi era altfel. Chiar în primele 3 zile de când am făcut cunoștință în trupa Edict, mi-a furat ochelarii. El căuta un pretext să mi-i dea înapoi. Costi era pe atunci ca un macho. Avea mai multe fete pe atunci...”

Costi a mărturisit că la începutul relației lor Corina îi spunea că nu vrea să fie o soție care ”să stea la cratiță, să facă borș”, la care i-a zis că nici el nu își dorește asta și a susținut-o în tot ceea ce îi plăcea ei mai mult să facă: muzica.

Rodul iubirii frumoase dintre Costi Burlacu și Corina Țepeș sunt două fete superbe – Smaranda și Ioana.

mamaplus