Potrivit datelor Centrului Național de Management al Sănătății, din anul 2016 în statistici au fost incluse și fetele cu vârsta de 10 ani – pentru că și la această vârstă au fost înregistrate cazuri de sarcină. În Republica Moldova, în prima jumătate a anului 2017, au fost înregistrate 6 sarcini în rândul fetelor cu vârste între 10 și 14 ani și alte 404 cazuri de nașteri în rândul adolescenților cu vârste de la 15 la 17 ani.

Subiectul este foarte relevant pentru zonele rurale, unde sarcinile nedorite în rândul adolescentelor sunt cel mai des înregistrate.

Specialiștii consideră că acest lucru se întâmplă din cauza informării precare. În plus, un studiu realizat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie în
Moldova a arătat că minorilor le este rușine să întrebe adulții despre contracepție.

Experții spun că o soluție ar fi introducerea unui program care să promoveze stilul sănătos de viață, inclusiv – sănătatea reproducerii. În Moldova sunt doar 10 centre de tineret de acest fel, ceea ce este insuficient. O componentă importantă este informarea populației, în primul rând – informarea adolescenților.

Potrivit reprezentanților Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie în Republica Moldova, sarcina timpurie în rândul adolescenților depășește cifra de 2000 de cazuri pe an. Experții spun că este un număr uriaș, dacă îl comparăm cu cel din alte țări.