Află cât este de pasional bărbatul pe care îl iubești, în funcție de ziua în care s-a născut. Numerele zilei respective trădează ce secrete se ascund în inima lui. Iar dacă nu ești convinsă de dragostea lui, poți citi mai jos ce spune numerologia.

Dacă s-a născut în zilele de 1, 10, 19 sau 28

Se hotărăște târziu să își caute perechea potrivită. În tinerețe îi place să se distreze, să cunoască mai multe femei și să aibă cât mai multe relații. Este un bărbat care atrage prin forța lui interioară și nu duce lipsă de admiratoare. Abia după 35 de ani se gândește la o familie, dar nu își va oferi niciodată inima pe tavă. Trebuie cucerit cu multă îndrăzneală.

Născut în zilele de 2, 11, 20 sau 29

Poate fi șarmant și cuceritor, îi cam place să lase victime în urma lui și învață repede ce le place femeilor. Umblă din floare în floare, se dă cocoș, nu se implică în nicio relație stabilă în tinerețe, dar vine un moment în care se îndrăgostește lulea și nu mai vede nimic decât femeia iubită. Bună sau rea, femeia care îl cucerește îl va avea toată viața, pentru că o va iubi cu patimă.

Dacă s-a născut în zilele de 3, 12, 21 sau 30

Se numără printre cei mai egoiști bărbați, pentru că se maturizează greu. Abia după 35 sau 40 de ani își dă seama cât de importantă este dragostea sinceră și căldura unei familii. Iar atunci caută disperat soția ideală și face uneori alegeri greșite, pentru că nu are experiență. Dar poate fi un soț exemplar, dacă se simte apreciat și iubit.

Născut pe 4, 13, 22 sau 31

În aceste zile, se spune că se nasc bărbații organizați, care știu ce vor atunci când vine vorba despre propria viață și fac tot posibilul să se căsătorească la timp pentru a-și întemeia o familie. Îi plac copiii și trebuie să aibă cel puțin doi, îi place să aibă o soție gospodină, care să se dedice întru totul familiei și va face tot posibilul să îi ofere o viață cât mai liniștită și prosperă.

Născut pe 5, 14, sau 23

Este aventurier și nu se potolește nici la bătrânețe. Caută ineditul, are nevoie de aventuri de orice fel, nu doar amoroase. Altfel, simte că trăiește degeaba. Nicio femeie nu îi poate oferi totul, oricât ar fi de inventivă și pasională. Familia este un principiu demodat pentru el, deoarece crede numai în libertatea și libertățile individului.

Dacă s-a născut pe 6, 15 sau 24

Greu de știut cum iubesc bărbații născuți în aceste zile. Sunt greu de cucerit, găsesc nod în papură tuturor, sunt cârcotași și pretențioși, deși ei nu oferă nimic de valoare. Foarte puțini dintre ei devin responsabili și numai după ce au copii. Devin ușor victimele unor vicii care îi împiedică să fie alături de familie sau de femeia care are nevoie de ei.

Născut pe 7, 16 sau 25

Este genul de bărbați care vor totul în iubire și care consideră că numai iubirea îi poate face fericiți. Caută femeia ideală oriunde, se duce și la capătul lumii după ea, deși de multe ori este atât de aproape de el și nu o vede. Trebuie ținut în frâu și are nevoie de multă afecțiune pentru a-și deschide sufletul.

Născuți pe 8, 17 sau 26

Bărbații născuți în aceste zile sunt introvertiți, singuratici și temători în dragoste. Preferă să se ferească de orice pasiune, decât să fie dezamăgiți. Se hotărăsc greu să facă marele pas și să se căsătorească, iar soția trebuie să aibă toate calitățile mamei.

Născuți pe 9, 18 sau 27

E tipul de bărbat dur, insensibil, pe care nu îl cucerește nicio femeie, dar el le poate domina pe toate. Nu prea se implică în viața de familie, dar are grijă totuși să nu le lipsească nimic copiilor.