Află cele mai frumoase nume de fete ce aduc noroc și ocrotesc destinul celor care le poartă. Fetițele botezate cu aceste prenume vor avea parte de o soartă fericită și de numeroase șanse să își facă viața mai frumoasă.  

mamaplus

Dalia, nume de zeiță

În mitologia țărilor slave, în Lituania îndeosebi, Dalia era zeița norocului și a maternității. Ea avea menirea de a proteja tinerele mare, de a aduce norocul și bunăstarea în familie și de a da o șansă femeilor nefericite în dragoste.

Felicia, menită să fie fericită

Din limba latină, acest nume înseamnă fericire sau soartă fericită. Se crede despre acest nume că femeia care îl poartă va avea mai multe șanse în viață să găsească fericirea, că va fi iubită și respectată de familia ei.

Otilia, printre cele mai deosebite nume de fete care aduc noroc

Chiar dacă acest nume are rădăcini germane, el era întâlnit îndeosebi în clasele superioare din Marea Britanie și însemna „eroină sau luptătoare norocoasă”. Englezii spun că fetele botezate cu acest nume vor reuși în viață și că vor avea puterea să treacă peste obstacole și să își găsească singure norocul.

Evangelina, vestitoarea cea bună

Acest nume derivă din latinescul „evangelium” care însemna „purtătorul veștilor bune”, o altă metaforă pentru șanse și noroc. Se crede că fetele botezate cu acest nume vor avea un destin binecuvântat și că vor răspândi norocul și bucuria în jurul lor. Deși este mai un nume mai rar, este deosebit și este mereu în topul cu nume de fete care aduc noroc.

Victoria, nume de învingătoare

Prin numele ei, Victoria este sortită să aibă mult noroc în viață, să învingă toate obstacolele și să profite de toate șansele. Se crede că fetițele botezate cu acest nume sunt destinate să își croiască singure un destin exemplar și să ajungă faimoase.

Laura, un nume pentru glorie și prosperitate

În tradiția biblică, Laura însemna faimă și prosperitate. În Imperiul Roman, doar învingătorii purtau cununi de laur, iar numele acestei plante vorbește despre glorie și succes. Laura se numără categoric printre cele mai frumoase nume de fete care aduc noroc.

Ioana, cea fericită de Dumnezeu

În tradiția biblică, Ioan și Ioana sunt nume care semnificau „ocrotiți sau fericiți de Dumnezeu”. Ioana este un nume deosebit de norocos pentru fete și este destinat unei vieți simple și liniștite, în care predomină dragostea și fericirea familiei.

Sursa