Pentru un echilibru al educației emoționale „Te iubesc”, „Te înțeleg”, „Sunt lângă tine” ar trebui să primeze în locul frazelor „Nu mai țipa”, „Nu mai plânge” sau „Nu te atinge de asta”.

Limitele sunt necesare pentru educarea copiilor, însă interdicțiile și avertismentele nu ar trebui să sune ca un refren constant în viața de zi cu zi a copiilor. De ce? Pentru că vor avea un impact uriaș asupra stării lor emoționale, iar ei vor sfârși prin a se obișnui doar cu aceste fraze negative.

Nu este ușor să găsești un echilibru în viața de părinte. Educația este însă un act zilnic care presupune provocări constante. Tocmai din acest motiv părinții ar trebui să găsească strategii care să îi ajute pe copii să își construiască o baz de valori proprii, care să le fie de ajutor.

Orice strategie am alege pentru educarea copiilor pentru a le da o educație bună, avertismentele și pedepsele nu ar trebui să primeze, ci dragostea și valorile pozitive. Cuvântul NU este folosit extrem de des de către părinți, însă acesta are un impact negativ uriaș asupra creierului unui copil.

Creierul uman nu înțelege cuvântul NU:

Creierul nostru gândește în imagini. Din acest motiv, de fiecare dată când auzim cuvântul NU experimentăm o stare negativă. Nu este ușor să procesăm conceptele negative, de aceea mintea noastră devine încăpățânată, rebelă și anxioasă.

Astfel, atunci când vorbim în termeni educaționali, este necesar să evităm cuvintele negative și repetitive „nu atinge”, „nu face”, „nu țipa”, deoarece vom sfârși prin a obține două lucruri: creșterea sentimentului de frustrare și negativitate.

Disciplina pozitivă și efectele ei:

Pentru a-i ajuta pe copii să treacă peste orice problemă, este foarte important să știe că suntem alături de ei. De aceea este esențial să aplicăm o disciplină pozitivă, motivantă, să stabilim niște orientări ferme, dar și motivaționale.

Pentru a putea stabili limite pe care copiii să le respecte, trebuie să le argumentăm, astfel încât să ne înțelegem reciproc și copilul să le identifice și să le asume în mod natural, fără a reacționa în fața lor.
Trebuie să ne asigurăm că, copiii se simt mereu apreciați, înțeleși și iubiți.

Greșelile nu trebuie sancționate cu țipete și critici, ci trebuie puse în evidență pentru a explica cum se pot rezolva, îmbunătăți și învinge cu succes. Prin educația pozitivă, copiii își dezvoltă capacitatea de a-și rezolva problemele, de a fi responsabili, independenți și deschiși către colaborare.

De asemenea, copiii conștientizează care sunt abilitățile lor și se vor simți utili, curajoși și capabili să își atingă propriile obiective.

Un TE IUBESC va câștiga mereu în fața unor fraze negative precum NU mai țipa, NU mai plânge sau NU mai face asta.