Pediatrul român Mihai Craiu, fondator al Spitalului Virtual pentru Copii, a scris pe rețelele sociale că izolarea nu afectează imunitatea copiilor.

„Pe scurt despre erorile răspândite de către diverși pseudo-experți în pediatrie, în era COVID-19.

MIT – statul în casă, în izolare, timp de 2-3 săptămâni afectează imunitatea copilului.

FAPT – statul în izolare completă, în întuneric desăvârșit, în umezeală, fără mișcare, cu odihnă foarte proastă, cu mâncare inadecvată (cipsuri și suplimente nutritive) și FĂRĂ părinți, timp de 18 zile, NU a afectat imunitatea.

DELOC!

Citiți povestea salvării eroice a celor 13 băieți din echipa de fotbal Wild Boars de către o echipă internațională complexă de ingineri, medici, speologi și militari.

Și să nu aveți impresia că au stat într-un mediu „steril” sau în care orice afectare a imunității nu ar fi avut efecte serioase. Unul din salvatori a murit, în urma septicemiei, de la o rană de severitate mică, „achiziționată” în operațiune.

MESAJ DE LUAT ACASĂ: izolarea la domiciliu NU afectează nimic și în niciun caz imunitatea! Mâncați normal, jucați-vă cu copiii, stați în balcon sau DOAR în curtea proprie. Acum nu e momentul să vă riscați viața și sănătatea pentru că ați citit un mit prostesc”, a explicat medicul.