Febra care durează trei zile este provocată de infecţia cauzată de virusul herpectic uman de tip 6 (HHV6), care se transmite pe cale aerogenă. Febra de trei zile poate apărea şi fără simptome și afectează mai ales copiii cu vârsta până la trei ani.

Simptome tipice după 3-7 zile de la contaminare: febră bruscă care creşte până la 41 C şi durează 3-4 zile, apoi scădere bruscă a temperaturii corpului la valori normale, concomitent cu o erupţie de trunchi cu pete mici, puţin proeminente, de culoare roşu-palid, care uneori stau foarte aproape una de alta.

Ce măsuri trebuie întreprinse de urgență

Scăderea febrei. Din cauza temperaturii foarte ridicate, la unii copii apare pericolul convulsiilor febrile. De aceea ţineţi febra sub control cu medicamente antifebrile (paracetamol, ibuprofen). Veţi putea scădea temperatura numai cu 1-2 grade, astfel că ea va rămâne probabil peste 38,5 grade. Puteţi face comprese pe gambe, care sunt un remediu verificat deja de timp.

Bebeluşi şi copii mici. Febra de trei zile apare exclusiv la bebeluşi şi la copii mici între şase luni şi sfârşitul celui de-al treilea an. Totuşi, caracteristic este comportamentul neobişnuit al copilului : de obicei copilul este sâcâitor deja cu câteva zile înaintea declanşării bolii, şi chiar şi după scăderea febrei rămâne insuportabil - prea „mămos” şi „altfel” decât de obicei. Aveţi răbdare, după o săptămână copilul se va linişti.

Limitele autotratamentului. În cazul febrei de trei zile pot fi tratate doar simptomele, cu excepţia febrei, - diaree, vărsături, creşterea în volum a ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului. Cu toate acestea trebuie să mergeţi la medicul pediatru. Febra ridicată ar putea indica şi alte boli grave.

Abia după ce vor fi excluse afecţiunile grave puteţi aştepta în linişte dispariţia infecţiei. Dacă febra nu scade în cel mult o săptămână, trebuie să mergeţi din nou la medic. Chemaţi imediat Salvarea dacă convulsiile febrile durează mai mult de 2-5 minute.

Ce puteţi face

Infecţia nu poate fi tratată pe cale medicamentoasă. De aceea se va încerca numai combaterea simptomelor. În primul rând se va încerca scăderea febrei cu ibuprofen sau paracetamol. Ele sunt disponibile sub formă de sirop sau supozitoare în doze standard pentru copii, adolescenţi. Dacă apar şi alte simptome, precum vărsături sau convulsii, medicul va prescrie medicamente adecvate. Din medicamentele homeopatice puteţi folosi Stramonium.

Remedii din medicina naturistă

Ceai din floare de soc. În cazul bolilor febrile, ceaiul de floare de soc este foarte indicat pentru ameliorarea simptomelor. Luaţi o linguriţă de flori de soc pe care le veţi opări într-o pătrime de litru de apă clocotită, se va lăsa să stea 10 minute, apoi se va strecura. Se poate îndulci cu miere de albine. Se bea câte jumătate de ceaşcă de ceai de trei-cinci ori pe zi.

Comprese călduţe pe gambe. Compresele călduţe pe gambe sunt măsuri clasice de combatere a febrei. Respectaţi regula generală – cu cât copilul este mai mare, cu atât compresele pot fi mai reci. Compresele pe gambe nu trebuie utilizate dacă copilului îi este frig sau dacă are picioruşele reci.

Consum suficient de lichide. Dacă copilul are febră este important ca el să nu piardă lichid din cauza transpiraţiei abundente. Temperatura foarte ridicată poate deveni periculoasă pentru bebeluşi şi copiii mici. Daţi copilului unu-doi litri de ceai medicinal sau apă minerală.

Febra trebuie scăzută sau nu ?

Febra este cel mai eficient mijloc al organismului de combatere a germenilor. Ea sprijină procesul de vindecare şi protejează organele interne în timpul bolii. Dacă copilul nu are convulsii, încercaţi să nu luaţi măsuri de scădere a febrei. Monitorizaţi cu atenţie copilul şi administraşi un medicamaent antifebril numai dacă febra este în creştere, în special pe timpul nopţii.