Maturizarea copilului - este un continuu proces de învățare a părinților. Cu fiecare lună nouă și cu fiecare an, continuăm să descoperim laturi noi de bucurie și preocupări faţă de copil. Dar iată că, acum el devine adolescent și încep deja alte probleme cu el. Una dintre ele – patima fumatului.

Cum dezobișnuim adolescentul de fumat?

Fumatul pentru un copil nu este o necesitate și, desigur, nici dependenţă. Acest lucru este mult mai rău - modă și statut. Să fumezi este cool. Aşa, el pare mai mare, mai puternic, mai încrezut. De fapt, este în primul rând un factor psihologic. Iar abordarea acestei probleme, este necesar în primul rând, de a fi începută anume din această privinţă.

Cauzele fumatului la adolescenţi

În primul rând, fumatul - ca o tendință a tinerilor, vine din incapacitatea de a se simți autoîndestulat, deosebindu-se de alţii. Potrivit statisticilor, copiii, ai căror părinți le-au acordat o atenție deosebită la dezvoltarea lor psihică și au contribuit la creșterea autoaprecierii, sunt mult mai puţin predispuşi fumatului pe tot parcursul vieții sale.

În al doilea rând, gîndiţi-vă la exemple. Fumați dvs sau soțul dvs? Sau poate cineva din rudele apropiate, care vin de multe ori în ospeţie? Copiii au tendinţa de a repeta comportamentul adulţilor, care sunt pentru ei o autoritate, copie cuvintele, gesturile și manierele. Prin urmare, dacă de la vârstă fragedă nu vă puteţi despărți de  ţigări, citirea tratatelor lungi cu privire la daunele fumatului, pentru copilul dumneavoastră vor fi doar inutile.

În al treilea rând, ce știţi despre odrasla dvs? Cu ce se ocupă în timpul liber? Cu cine discută? Discutați cu adolescentul. Este posibil, să aflaţi că copilul a început să fumeze din cauza  unei probleme noi pentru el, dar uşor de rezolvat pentru dvs, în care îl puteţi ajuta. La orice vârstă, alcoolul și fumatul - aceasta este de multe ori o modalitate de a se închide în sine și de a scăpa de probleme. La adolescenţi funcționează, la fel, impusul instinctului de societate.

 În al patrulea rând, daţi copilul la sport. Aceasta este o metodă foarte eficientă. Fumatul se asociază rău cu activitățile sportive. Și, dacă e să alegeți ceva ce va fi interesant pentru copil, atunci ar putea uita de acest obicei prost.

Și în al cincilea rând, în cazul în care toate metodele psihologice nu funcționează, există întotdeauna vechea metodă dovedită de "contradicție " - daţi copilului în exces ceea ce vrea și arătaţi-i efectele negative. Nu unul, nu doi adulți s-au lăsat de fumat la o vîrstă fragedă, atunci când părinții i-au forțat să fumeze un pachet de-o dată. După aceasta s-a dezvoltat o respingere și nivel fiziologic și emoțional.

Reţineţi, adolescentul se opune inițial lumii adulților. El trebuie dezvățat de fumat conştient - precum și s-a învățat. Numai atunci efectul va fi într-adevăr cel aşteptat.