Pianul este unul dintre cele mai elegante instrumente muzicale pe care copiii îl pot studia încă de la o vârstă fragedă. Studierea pianului necesită mult timp, însă satisfacţiile sunt pe măsură. Unii copii pot face o carieră din pian, dar chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, pianul are o mulţime beneficii în dezvoltarea lui. Pentru început e suficient să înceapă cu muzica pentru copii şi în scurt timp va ajunge să cânte piese celebre.

Care sunt avantajele pe care studierea pianului le are în dezvoltarea copilului

  • Îmbunătăţeşte sensibilitatea auditivă. Lecţiile de pian îl ajută pe copil să îşi dezvolte simţul auzului, iar acest lucru îi va permite să percepă mai uşor sunetele şi să facă diferenţa între ele.
     
  • Cultiva răbdarea şi disciplina. Pianul este un instrument care se studiază în timp şi cei care vor reuşi să cânte la acest instrument sunt cei care vor avea capacitatea să se autodisciplineze și să îşi impună un program zilnic în care să studieze şi să repete. Pianul înseamnă disciplină şi rigoare şi fără aceste două lucruri studierea pianului devine o misiune imposibilă.
     
  • Memoria şi atenţia se dezvoltă excelent prin lecţii de pian. Pentru a cânta la pian este nevoie de o mare putere de concentrare şi atenţie şi de o coordonare foarte bună între mişcările pe care copilul le face cu mâinile şi atenţia de a urmări partiturile pe care le cântă.
     
  • Încurajează spiritul de competiţie. Competiţiile muzicale sunt următorul pas după o perioadă de studierea pianului. Pentru a participa la aceste competiţii va fi nevoie de o pregătire specială, iar dacă în cadrul acestor concursuri talentul său va fi apreciat, atunci copilul va putea face faţă mai uşor şi altor situaţii în care se va afla în competiţie cu alţii.
     
  • Creşte stima de sine. Studierea pianului este un proces complex, care implică o mulţime de alte calităţi, pe lângă efort şi perseverenţă. Dacă cel mic înţelege acest lucru, atunci îşi va da seama de propriile calităţi, va învăţa că are capacitatea de a realiza lucruri dificile , iar acest lucru contribuie din plin la creşterea stimei de sine.
     
  • Dezvoltă cultură generală. Atunci când studiază pianul, copilul are posibilitatea să descopere o mulţime de alte lucruri interesante care îl vor ajuta să îşi dezvolte cultura generală, studiind în acelaşi timp curentele muzicale, viaţa compozitorilor, dar şi despre perioada istorică în care aceştia au trăit şi pe care, mulţi dintre ei, au marcat-o.
     
  • Dezvoltă motricitatea fină. Mişcările pe care copilul le face atunci când cântă la pian îl ajută să îşi dezvolte capacitatea de a realiza cu precizie mişcări fine, coordonarea între cele două mâini şi viteza. Acest lucru îi va fi de folos în multe situaţii din viaţa de zi cu zi, în care coordonarea ochi-mână este foarte importantă.