Ce trebuie să ştii despre rahitismul carenţial?

Elena Ogorodnic, medic de familie

Rahitismul este o afecţiune specifică celor mici,  datorându-se unui deficit de vitamina D, calciu şi fosfor, ceea ce împiedică procesul de creştere şi dezvoltare normală a oaselor, care devin flexibile şi se deformează. Rahitismul survine, cu precădere, la copiii între 3 luni şi 2 ani, perioadă în care copilul creşte cu rapiditate, iar corpul acestuia necesită un nivel crescut de calciu şi fosfor.

Ce trebuie să ştii despre rahitismul carenţial?

Cauza principală a rahitismului este carenţa vitaminei  D, ce poate fi determinată de:

  • Factorii de mediu: expunerea limitată la soare, anotimpul rece, clima, temperată  etc.;
  • Deficitul de vitamina D în alimentaţie, favorizată de utilizarea laptelui de vacă în primele 6 luni sau excesul de făinoase;
  • Patologii ale sistemului digestiv ca: sindroamele de maloabsorbţie intestinală (digestivă), celiachia, boli congenital hepatice  ale căilor biliare, alte boli diareice cronice, din cauza cărora organismul nu poate asimila grăsimile, astfel nici vitamina D;
  • Boli renale cronice ce provoacă o insuficienţă în metabolismul vitaminei D;
  • Tratamente prelungite cu anticonvulsivante.

Semne şi simptome ale rahitismului:

  • Dureri la nivelul oaselor membrelor superioare şi inferioare, al coloanei vertebrale;
  • Deformarea scheletului: curbarea anormală a membrelor inferioare (genu- varum sau valgrem), stern proeminent (“piept de porumbel”) sau înfundat (pectus excavatrum);
  • Extremităţile coastelor sunt proeminente, la fel  şi ale încheieturilor mâinilor şi/sau ale gleznelor;
  • Deformarea coloanei vertebrale: scolioza sau cifoza;
  • Înmuierea oaselor craniului (croniotabies rahitic);
  • Fontanela mai mare dacât norma;
  • Tendinţa crescută de fracturare a oaselor;
  • Întârziere în apariţia dentaţiei;
  • Defecte ale structurii dinţilor;
  • Creşterea numărului de carii dentare;
  • Slăbire progresivă;
  • Micşorarea tonusului muscular;
  • Crampe musculare;
  • Meteorism abdominal;
  • Hernie ombilicală;
  • Întârziere în menţinerea capului şi mers;
  • Transpiraţii la nivelul capului.

Diagnosticul îl poate stabili doar un medic abilitat

Diagnosticul de rahitism îl poate stabili un pediatru cu experienţă, în baza  unuia sau mai a mai multe semne clinice la un examen fizic (obiectiv) amănunţit, în dependenţă de vârsta copilului şi a unor examinări paraclinice - de laborator, analiza de sânge pentru măsurarera cantităţii de minerale (Ca şi Ph):

  • Radiografia oaselor, evidenţiază anomalii caracteristice rahitismului.
  • Alte teste utilizate pot fi:
  • Hormonal paratiroidian (PTH);
  • Calciuria (cantitatea de calciu în urină);
  • Calciul ionic;
  • Fosfotaza alcalină.

Dacă rahitismul nu este tratat în perioada de creştere a copilului, deformarea scheletului şi statura mică pot fi permanente, în schimb, dacă tratamentul se efectuează la timp, deformarea oaselor este redusă şi dispare cu timpul. Simptomele dispar prin aportul de calciu, fosfor şi vitamina D.

Ce trebuie să ştii despre rahitismul carenţial?

Tratamentul include corectarea dietei prin introducerea alimentelor bogate în conţinut de vitamina D (peşte, ficat, lactate), expunerea moderată la soare, precum şi a tratamentului specific împotriva rahitismului prin administrarea vitaminei D, conform indicaţiei medicale, schematic timp de luni de zile.

Conform Protocolului Clinic Naţional (PCN), 105 al RM, tratamentul rahitismului include:

  • Regim corect al zilei;
  • Dieta alimentară (hrană la sân, diversificarea corectă a raţiei alimentare);
  • Efort asupra osului - masaj, gimnastică.
  • Administrarea Vitaminei D:

Forme uşoare de rahitism:

2000-3000 U.I. (unităţi internaţionale)/zi -  30 zile;

Forme severe:

4000-5000 U.I. /zi – 40 - 45 zile.

Plus tratament suplimentar: glicerofosfat de calciu: 30-40 mg/kg/zi;

gluconat de calciu  30 - 40 mg/kg/zi, timp de 3-4 săptămâni;

raze ultraviolete;

Părinţii sunt sfătuiţi să prevină rahitismul prin administrarea profilactică a vitaminei D, începând cu a 2-a săptămână de viaţă a bebeluşului,

400-800 U.I. pe zi, dacă copilul (în special sugarul) este expus suficient la soare.

800 U.I./ zi dacă expunerea la soare este dificilă;

1200 U.I./zi la copii cu pielea pigmentată.