Avem multe îndoieli cu privire la această situație cu care ne confruntăm. Una dintre întrebările cele mai frecvente în rândul părinților se referă la febra sau tusea copilului în perioada pandemiei și a restricțiilor. COVID-19 are o rată mare de contagiune. În mod normal, potrivit mai multor cercetări, la copii și tineri, noul virus nu provoacă un sindrom sever, dar au fost și excepții.

Febra și tusea sunt cele mai frecvente simptome ale coronavirusului. Cel mai important lucru în aceste cazuri va fi să îți păstrezi calmul. Datele disponibile până acum arată că virusul trece adesea neobservat la sugari și copii mici. Mulți dintre ei vor transmite infecția fără a prezenta simptome, iar alții o vor dezvolta sub formă de răceală comună.

Dar acest lucru nu înseamnă că nu poate apărea un caz mai grav. În aceste condiții, pentru că ne aflăm în carantină, iar spitalele sunt luate cu asalt, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să sunăm medicul pediatru.

Nu trebuie să ne alarmăm dacă recomandarea pediatrului este ca cel mic să rămână acasă sub supravegherea părinților. Este o măsură pentru a proteja copilul de a nu intra în contact cu persoane infectate. Astfel, vom monitoriza starea copilului de acasă și, dacă simptomele nu se îmbunătățesc în 3-4 zile, vom apela din nou la medic. Dacă este necesar, ei vor fi cei care recomandă să mergem la spital.

Recomandările UNICEF:

Specialiștii UNICEF recomandă, de asemenea, că părinții să nu meargă cu copilul la spital în această perioadă. Trebuie consultat medicul prin telefon.

Continuați să urmați bunele practici de igienă a mâinilor și a căilor respiratorii. La fel ca în cazul altor infecții respiratorii precum gripa, contactati medicul din timp dacă copilul prezintă simptome.