Mare atenție la fructele și legumele pe care le dai copilului tău să le mănânce! În urma unor teste efectuate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor din România (ANSVSA) a reieșit că o persoana care consumă legume sau fructe de import ingerează până la 10 pesticide diferite.

Cartofii și merele, cele mai nocive

Cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct, pentru că cel puțin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate. Printre cele mai nesigure alimente pentru consum se mai află și căpșunele, nectarinele, piersicile, țelina, strugurii, cireșele, spanacul, ardeiul gras, roșiile și castraveții.

Cele mai bune fructe și legume

La polul opus, alimentele care conțin mai puține pesticide sunt: avocado, porumbul, ananasul, varza, mazărea, ceapa, sparanghelul, mango, papaya, kiwi, vinetele și pepenele. Spre exemplu, în general, strugurii, roșiile și lămâile conțin între două și șapte pesticide diferite, iar merele, între două și șase.

Sfaturi de la autorități

În această situație, se recomandă respectarea mai multor reguli pentru a scădea cantitatea de pesticide ingerată.

  • fructele și legumele să fie spălate bine cu apă călduță, iar acolo unde este cazul, acestea trebuie curățate de coajă.
  • evitatarea consumului de fructe și legume cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosesc cele mai multe substanțe chimice.
  • Roșiile, piersicile, merele, perele etc. trebuie spălate foarte bine, timp de cel puțin trei minute, după care să fie lăsate într-un vas cu apă în care este adăugat puțin bicarbonat de sodiu. Acesta ajută la eliminarea unor pesticide.

Ce este imazalilul

Cel mai des, fructele și legumele conțin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate. Imazalil (E233) este pesticidul cacerigen care acoperă coaja citricelor, conform Asociației InfoCons. Acest pesticid este o substanță autorizată în 24 de state membre, inclusiv în Romania, începând de la 1 ianuarie 2012, până la 31 decembrie 2021, iar limita maximă admisă este 5 mg/kg, la citrice.