Ai născut, ai devenit mamă pentru prima oară. Tot pentru prima oară probabil ai trecut prin experiența colicilor, a dințișorilor, a diversificării, a primelor năzbâtii și ai ajuns la concluzia că vrei s-o iei de la capăt. Ei bine, indiferent de cum au decurs primele luni sau ani din viața primului tău născut, cercetătorii avertizează că cel de-al doilea copil are șanse foarte mari să fie mai obraznic, mai neastâmpărat decât primul.

Joseph Doyle, economist de la MIT, a explicat care sunt motivele pentru care cel de-al doilea copil al unui cuplu are mai multe șanse să fie mai obraznic decât primul.

„Cu toate că cel de-al doilea copil are modele de viață bune, pozitive, în părinții săi, el este influențat și de fratele mai mare. Spre exemplu, fiica mea de 15 luni s-a trântit cu capul de masă la două secunde după ce sora sa mai mare a făcut asta. Printre alți factori se numără și modelul paternal, implicarea părinților în creșterea copilului precum și influența anturajelor. Există totuși vești bune pentru mame. Dacă le veți oferi copiilor mai multă atenție și veți petrece cu ei mai mult timp, un timp destinat doar vouă, puteți surclasa ordinea de la naștere. Vă mai amintiți cât timp îi dedicați primului născut? Cât de grijulii erați cu el? Faceți același lucru și cu cel de-al doilea copil”.

Cel de-al doilea născut are un talent formidabil de negociator. Catherine Salmon a vorbit în cartea sa „The Secret Power of Middle Children” despre faptul că acești copii excelează în arta negocierii și compromisului mai ales când devin copii mijlocii.

Copilul care vine pe lume al doilea într-o familie va fi mai maleabil și se va adapta mai bine situațiilor decât primul născut. De asemenea vor învăța mai repede faptul că lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum vor ei.

Pe de altă parte, mezinul familiei are tendința de a-și compara reușitele cu ale fratelui mai mare, ceea ce duce uneori la frustrări. Părinții trebuie să știe să gestioneze corect situațiile și să evite să facă mereu comparații între frați.