Crezi că asta li se întâmplă numai adulților? Poți să ai un copil stresat, dar să găsești diferite explicații prin care tu ai un comportament care îi crește și mai mult stresul. Află la ce trebuie să fii atentă!

Manifestări corporale:

Evident, copilul nu știe să spună că e stresat de certurile din casă, de standardele înalte la care e supus, de problemele de la școală etc.

Așa că somatizează și începe să facă pipi pe el sau în pat, să aibă insomnii, să îl doară burtica ori capul, să aibă diferite tulburări gastrointestinale.

Manifestări emoționale:

Accesele de furie te vor uimi, la fel și faptul că este mereu nemulțumit, protestează din aproape orice, nimeni și nimic nu îi mai intră în grații.

Poate chiar deveni violent la școală ori cu anumiți membri ai familiei, rezultatele școlare încep să lase de dorit.

Devine foarte retras, inhibat, timid, un pleaser care încearcă să mulțumească pe toată lumea, adâncind și mai mult presiunea și anxietatea.

Este preocupat de atingerea acelor standarde înalte și devine un mic perfecționist care primește tragic eșecul.

Anxietatea transformă copiii în mici liane care se agață de persoane, tocmai în căutarea siguranței și conectării emoționale. Nevoia de atenție pare a fi uriașă.