La prima vedere, inteligența parentală și coaching-ul emoțional la copii par a fi două elemente greu de obținut, dar dacă dăm dovadă de multă implicare și răbdare, putem obține rezultate foarte bune.

mamaplus

Desigur, sunt cazuri când se poate trece fără dificultăți peste izbucnirile emoționale, crizele de furie sau tristețe la copii, dar sunt și momente care necesită timp, atenție și perseverență. Există câteva recomandări date de specialiștii în domeniu, care s-ar putea să-ți prindă bine în procesul de educație.

1. Conexiunea. Fii deschis pentru a vedea situația din perspectiva copilului tău, pentru a stabili o relație mai puternică. În mod involuntar, acesta va simți că ești de partea lui și mai ales, faptul că încerci să-l înțelegi. Strigătele sunt primul pas spre o comunicare ineficientă.

2. Fii o prezență calmă. Cu cât ești mai relaxat, cu atât șansele ca micuțul să preia acest exemplu sunt mai mari. Știm bine că există momente în care e aproape imposibil să ții cont de acest aspect, dar dacă reușești până la urmă să faci față unei crize emoționale, să știi că ești pe calea cea bună.

3. Fii un ascultător bun. Atenția contează foarte mult atunci când îți asculți copilul. Chiar dacă nu ești 100% de acord cu ceea ce îți spune, ar fi bine să-l faci să simtă că-i ești aproape. Asta contează cel mai mult.

4. Focusează-te pe rezolvarea problemelor (nu pe pedeapsă). Copiii fac greșeli atunci când trec prin diverse momente emoționale, ceea ce este valabil și în cazul maturilor. Pentru început, ar fi bine să aflăm care e ”miezul problemei” și să renunțăm la pedeapsă.

5. Învățați împreună. Alături de copii, suntem mai predispuși să învățăm mai multe despre răbdare, empatie și iertare. Astfel, le oferim celor mici ocazia excelentă de a învăța de la noi cum să facă față furiei, fricii sau tristeții.

Sursa: psychologytoday.com