mamaplus

Aliona Triboi, despre maternitate: ”Într-o familie de artiști, un copil e puțin, iar doi - cam mult”

-
//
02.12.2019

Actrița și interpreta Aliona Triboi este o femeie autentică și sinceră, care știe să spună lucrurilor pe nume și chiar dacă este prinsă mereu între spectacolele de acasă și din România, susține că familia este prioritară pentru ea. Într-un interviu recent Aliona a povestit puțin despre fiicele sale adorabile și a mărturisit cu bucurie în ochi că își amintește cu drag momentele în care le-a adus pe lume.

”Prima naștere a fost cezariană și nu am vrut ca soțul meu să asiste acolo pentru că era operație. A doua naștere a fost naturală și atunci mi-a zis că vrea să participe. I-am zis să vină, dar să știe că asemenea sentimente nu va mai putea simți a treia oară, pentru că nu știu dacă mai facem copii. Oricum, într-o familie de artiști un copil e puțin, iar doi sunt mulți – trebuie să ai grijă să-i crești, să-i educi.

Soțul meu se mândrește chiar și acum că a avut acest curaj. Țin minte cum stătea acolo și vorbea cu medicul meu despre tot felul de chestii: Facebook, emisiuni. Eu m-am enervat la culme și mă gândeam: ”Eu aici mor de durere, dar ei vorbesc despre showbiz și nu știu ce...” A fost destul de amuzant...”

mamaplus

Fetița sa mai mare, Ruxanda are 6 ani și jumătate, iar mezina, Nora, a împlinit un anișor în luna septembrie.

”Ruxanda merge la școală, iar Nora stă acasă, avem un regim fix conform vârstei. Încerc cât de cât să le păstrez un orar benefic pentru ele, care să le ajute în procesul de creștere. În general, un artist nu are timp pentru concediu de maternitate și dacă te pomenești că vrei să-ți faci o familie și vrei să ai copii în Republica Moldova și ești artist, trebuie să te asiguri că ai oameni pe lângă tine care să te ajute, pentru că altfel nu faci față.
Efectiv, nu poți umbla cu copilul după tine la repetiții, să zicem. Eu am făcut lucrul acesta și știu că nu e ok deloc atunci când copilul care adoarme într-un fotoliu, iar alături bate toba. Poți să faci excepția asta o dată, de două ori maxim, dar nu poți să-ți terorizezi copilul de fiecare dată.”, spune Aliona.

Reamintim că Aliona Triboi s-a căsătorit cu actorul Ghenadie Gâlcă în anul 2012.