mamaplus

Un bebeluș salvează viața mamei lui, refuzând să sugă la sânul care avea o tumoră

-
//
25.06.2019

O mamă a fost salvată de la moarte chiar de bebelușul său. Copilul a refuzat să sugă de la unul dintre sâni, iar apoi femeia a descoperit că suferea de cancer mamar.

mamaplus

Claire Glanville (40 de ani) a fost în culmea fericirii când și-a adus pe lume fetița. Micuța Matilda s-a dezvoltat normal și a fost alăptată până la vârsta de 13 luni, când a început să refuze sânul stâng. Accepta laptele de la cel drept, dar nu voia să se apropie de partea stângă. Mama, având deja experiență de la primii doi copii, a înțeles că este ceva în neregulă.

„M-am gândit că este o reacție foarte ciudată. S-a hrănit fără probleme și apoi, când o apropiam de sânul stâng își întorcea capul în direcția opusă. Pentru că a făcut asta, am mers la doctor și mi-am primit diagnosticul. Prin faptul că nu a vrut să se hrănească, Matilda mi-a salvat viața”, a declarat Claire.

În urma consultației, mama a descoperit că avea o tumoră de 10 cm în spatele mamelonului stâng. Din fericire, cancerul mamar a fost descoperit la timp pentru a fi tratat. Claire a trecut printr-o mastectomie și câteva ședințe de chimioterapie și a reușit să învingă boala.

„Medicii mi-au spus că nu am motive de îngrijorare. Le-am spus că sunt sigură că există o problemă pentru că fetița mea a refuzat să mai mănânce din partea aceea. Mi-au făcut o analiză cu utrasunete pentru a mă asigura că totul este în ordine. Am fost șocată când am aflat că am cancer. Eram prea tânără să am cancer. Este un diagnostic înfricoșător când ești mama a trei copii”, a mai spus Claire.

Sursa