mamaplus

Îndemnul „Bea si tu o bere, să faci mai mult lapte”, INADMISIBIL pentru mamele care alăptează

-
//
13.11.2019

Mămicile care sunt însărcinate sau alăptează au primit și încă vor mai primi zeci de avertizări în privința consumului de alcool – pentru că, da, acesta este interzis în perioada în care abia conștientizezi ca ai devenit mamă. În continuare, vom trece în revistă câteva argumente date de specialiști în acest sens.

În popor se spune că berea ar avea un efect stimulator asupra lactației, contribuind la creșterea cantității de lapte matern. Chiar dacă persoanele care dau acest sfat tinerelor mămici menționează că ar fi vorba de puțină bere, acest lucru este în continuare inadmisibil. De ce? Răspunsul este simplu: este vorba despre un MIT!

Argumentul principal a fost dat de oamenii de știință acum câțiva ani, care susține clar că alcoolul care se conține în bere are proprietatea de a inhiba producerea de oxitocină – acel hormon important în producerea laptelui matern. Prin urmare, poți rămâne fără cantitatea necesară de lapte pentru a hrăni bebelușul.

Un studiu facut în Australia pe 587 de femei care alaptează, a scos în evidență faptul că femeile care au consumat mai mult de 2 băuturi pe zi au alăptat mai puțin timp decât cele care consumau o singură băutură. Este notabil faptul că acest studiu a fost făcut anume în Australia, pentru că aici alcoolul are un loc aparte în cultura acestei țări, iar numărul femeilor care consumă alcool în timpul sarcinii sau al alăptării este în continuă creștere.

Studiul mai relevă și faptul că majoritatea mamelor care consumă alcool în perioada alăptării suferă de depresie post-natală sau sunt divorțate. Medicii le avertizează însă că această acțiune nu face decât să le accentueze starea de rău.

Alcoolul consumat în cantități foarte mici de mama care alăptează nu prezintă un risc pentru copil.

Pe de altă parte, cantitatea cea mai mare de alcool din sânge este prezentă în primele 30-60 de minute după consumarea băuturii. Prin urmare, la bebeluș ajunge doar o cantitate foarte mică din alcoolul consumat de mamă, astfel încât somnul sau comportamentul micuțului nu vor avea de suferit modificări semnificative.

Chiar și așa, alcoolul poate schimba gustul laptelui matern, iar bebelușul poate refuza sânul. De asemenea, este recomandat ca mamele care consumă alcool, chiar și într-o cantitate foarte mică, să evite alăptarea timp de 2 ore de la ingerarea băuturii alcoolice.