mamaplus

Consultant în alăptare, despre mameloanele de silicon: ”Pot fi folosite DOAR în anumite cazuri”

-
//
02.06.2020

Tot mai multe mame apelează la începutul alăptării la mameloanele artificiale pentru diferite probleme apărute. Și pentru că multe dintre ele au nevoie de recomandările unor specialiști referitor la mameloanele artificiale de silicon, consultantul în alăptare Bianca Chețan le oferă în continuare mai multe informații importante despre utilitatea acestor mameloane, folosirea lor corectă, avantaje și dezavantaje ale utilizării.

Utilizarea mameloanelor artificiale de silicon este un subiect controversat printre specialiștii în domeniu. Dr. Jack Newman, autorul Ghidului de alăptare, nu recomandă deloc mameloanele artificiale datorită utilizării greșite în peste 90 % din cazuri și scăderii producției de lapte.

”Cred că ajută foarte puțin și, de cele mai multe ori, fac mai mult rău. Da, unele mame ai căror copii nu puteau să se atașeze au alăptat prin protecții luni de zile, dar au reușit doar pentru că aveau o producție de lapte foarte bună. Dacă orice alt dispozitiv medical ar cauza atâtea probleme cum o fac protecțiile pentru mamelon, cu beneficii atât de nesemnificative, probabil ar fi scoase de pe piață. Adevărul este că protecțiile pentru mameloane transformă sânul într-un biberon.”, susține Dr. Jack Newman.

Dr. Bianca Chețan spune că din propria experiență, nu ar recomanda mamelor să înceapă să folosească mameloane de silicon decât la indicația consultantului în alăptare și pe o perioadă scurtă de timp.

Mameloanele de silicon sunt utile în următoarele situații:

  • mameloane plate sau ombilicate,
  • bebeluși prematuri,
  • refuzul sânului,
  • bebelușul nu reușește să deschidă gurița suficient pentru a obține o atașare corectă la sân,
  • mamă cu reflex de ejecție a laptelui foarte puternic,
  • mameloane cu ragade sau infectate,
  • bebeluș care are un supt dezorganizat,
  • unele afecțiuni ale bebelușului (despicătură palatină, sindrom Pierre – Robin, fren lingual restrictiv până la frenectomie).

Avantajele și dezavantajele mameloanelor artificiale de silicon

Avantajele utilizării pe termen scurt:

  • se obțin rezultate imediate
  • îmbunătățesc forma și elasticitatea mameloanelor plate și ombilicate
  • reduc durerea în cazul mameloanelor cu ragade
  • cresc fluxul de lapte pentru bebelușii prematuri, care nu reușesc să transfere suficient lapte
  • reglează fluxul laptelui transferat

Mameloanele fine de silicon, de mărime potrivită și utilizate pe o perioadă scurtă de timp se pare că nu reduc nivelul prolactinei.

Dezavantaje:

  • Unele mame care folosesc mameloane artificiale sunt nevoite să se mulgă pentru a nu scădea producția de lapte, uneori fiind necesară chiar suplimentarea cu lapte praf a bebelușului;
  • suptul bebelușului cu mamelon este asemănător cu suptul din biberon (mai ales în cazul utilizării incorecte a acestuia);
  • bebelușii devin dependenți de acestea și refuză ulterior sânul;
  • pot scădea stimularea sânului;
  • reprezintă o barieră între bebeluș și mama.

Mama trebuie să fie informată despre utilizarea corectă a acestora de către un consultant lactație, care să o învețe să folosească corect aceste mameloane de silicon și doar în cazul unor situații în care într-adevăr sunt necesare, după ce s-a încercat în prealabil alte metode pentru corectarea problemelor în alăptare.

Situații frecvente în care sunt folosite mameloanele artificiale de silicon

Mamelonul plat

Multe mămici apelează în primele zile după naștere la mameloane articifiale pentru că mameloanele lor sunt plate sau ombilicate (băgate înăuntru) și nu reușesc să atașeze corect bebele la sân. Mama trebuie ajutată să poziționeze și să atașeze corect bebelușul. Bebelușii născuți la termen, sănătoși, cu greutate corespunzătoare, pot să sugă fără probleme chiar dacă mama are mameloanele plate, deoarece bebelușii nu sug din mamelon, ci trebuie să prindă cât mai mult din areolă. Mama trebuie de asemenea consiliată pentru a încerca și alte metode pentru evidențierea mameloanelor plate și ombilicate, înainte de a utiliza protecțiile pentru mamelon.

Apariția ragadelor

Ragadele apar cel mai frecvent din cauza atașării incorecte a bebelușului la sân sau suptului incorect al bebelușului (cel mai frecvent dacă acesta are un supt dezorganizat datorită confuziei tetină-mamelon apărută în urmă suptului frecvent din biberon în primele zile după naștere). Dacă atașarea este corectă, suptul nu ar trebui să fie dureros și mameloanele nu se vor răni. În cazul ragadelor, mama trebuie să fie consiliată și ajutată pentru a corecta poziționarea și atașarea bebelușului la san, putând fi astfel evitate mameloanele articifiale.

Corectarea transferului de lapte

Multe mămici folosesc mameloanele artificiale pentru a corecta transferul de lapte, însă există și alte metode care pot ajuta mamele cu reflex de ejecție puternic să regleze fluxul prea mare a laptelui. Pentru a favoriza și încuraja curgerea laptelui și a stimula reflexul de ejecție a laptelui, mamele pot folosi masajul și compresia sânului în timpul alăptării.

Este foarte important ca înainte de a apela la folosirea mameloanelor de silion pentru protecția mamelonului, mama să apeleze la un consultant lactatie pentru a învăța mama să utilizeze corect, să pună corect protecțiile pe sân și să supravegheze utilizarea acestora pe o perioadă cât mai scurtă.

”Am întâlnit foarte multe mămici care au utilizat greșit aceste mameloane artificiale, iar folosirea acestora au dus în timp la apariția altor probleme în alăptare: scăderea producției lactate, necesitatea suplimentării alimentației cu lapte praf, refuzul sânului de către bebeluș (mai ales în cazul utilizării de lungă durată), supt incorect și dezorganizat la sân al bebelușului (datorită suptului diferit, ca din tetina biberonului).”, a mai adăugat consultantul în lactație Bianca Chețan.