mamaplus

Ce culoare trebuie să aibă laptele matern și în ce situații este necesar să suni de urgență medicul

0
//
14.01.2020

Laptele matern este de obicei alb cu o tentă gălbuie sau albăstruie, în funcție de durata pentru care ai alăptat. Însă culoarea sa se poate schimba în funcție de factori diverși și în cea mai mare parte a timpului noua nuanță este inofensivă. Poți observa culori diferite pe durata unei zile sau chiar în decursul aceleiași mese.   

În ceea ce privește culoarea normală, fiecare lapte este diferit și există o mulțime de variante de așa-zis normal. Culoarea laptelui se va modifica semnificativ în primele zile sau săptămâni după naștere. Astfel, colostrul, laptele de început care apare imediat după ce bebelușul se naște (deși puțin este foarte concentrat și extrem de nutritiv) are tendința de a fi gălbui; se întâmplă acest lucru din cauza nivelului ridicat de betacaroten din compoziția sa. Apoi, laptele de tranziție (între colostru și lapte matur), care apare la 2-5 zile până la 10-14 zile postpartum, poate avea o nuanță portocalie. Laptele matur, care apare spre finalul săptămânii a doua postpartum este alb sau albăstrui (la fel ca laptele degresat); culoarea sa se modifică în funcție de cantitatea de grăsime conținută. Astfel, primul lapte este mai subțire și are mai puțină grăsime; laptele de sfârșit este mai gras și mai cremos, cu un aspect alb sau gălbui.

Ce se întâmplă cu culoarea laptelui în timp:

După cum am menționat, pe măsură ce corpul trece de la colostru la lapte de tranziție sau matur, acesta poate ajunge de la gălbui sau portocaliu la alb sau albastrui. Este vorba pur și simplu despre schimbarea compoziției sale. Și laptele matur poate să își schimbe culoarea, fiecare schimbare fiind de obicei asociată consumului unui anumit aliment/supliment/medicament. În general revine la culoarea inițială în decurs de câteva zile. Se poate uneori să devină rozaliu sau maroniu, ceea ce indică sânge în lapte - din cauza mameloanelor crăpate sau unui flux sanguin crescut în sâni – la începutul alăptării; desigur, există și situații în care sângele indică o problemă de sănătate subiacentă.

Ce semnifică diverse culori ale laptelui:

O proaspătă mămică se poate îngrijora dacă observă o modificare a culorii laptelui, însă dacă știi ce semnifică fiecare culoare îți va fi mai ușor:

  • Gălbui sau portocaliu. Colostrul și laptele de tranziție poate fi galben sau portocaliu. Laptele matur poate deveni galben sau portocaliu dacă ai consumat multe alimente galbene sau portocalii (morcovi sau cartofi dulci), dar și alimente pigmentate precum cele cu turmeric. Și laptele refrigerat poate deveni gălbui.
     
  • Albăstrui. Laptele matur poate să aibă în mod natural o tentă albăstruie ca și laptele degresat extrem de subțire.
     
  • Dacă consumi multe alimente verzi precum spanac sau alge marine, laptele poate deveni verde; același lucru se întâmplă și în cazul administrării suplimentelor alimentare care le conțin. Dacă nu ai consumat niciun aliment de culoare verde, această nuanță poate fi un semn de infecție și trebuie să fii consultată de medic sau de consultantul în alăptare.
     
  • Rozaliu sau maroniu. Alimente precum sfecla pot reprezenta o problemă, precum și cele care conțin coloranți artificiali roșii sau portocalii (sucurile carbogazoase și deserturile). Se întâmplă rar ca nuanța de roz să provină de la o specie de bacterii denumite Serratia marcescens, extrem de nocivă cu bebelușii de vârstă mică. Laptele rozaliu poate fi cauzat și de mameloane crăpate, flux sanguin crescut sau excrescențe benigne pe canalele galactofore denumite papiloame. Laptele rozaliu sau maroniu poate fi și un semn de infecție a sânului denumită mastită sau cancer mamar. Reține că nu trebuie să îți arunci laptele sau să renunți la alăptare, puțin sânge nu va dăuna bebelușul și problema se va remedia în câteva zile. Este posibil să observi sânge și în voma sau scaunul bebelușului, însă de multe ori poate fi chiar de la sânii tăi.
     
  • Medicamentele precum minociclina conduc la o culoare negricioasă (cauzează și închiderea la culoare a pielii – nu este recomandată în timpul alăptării, așadar este important să discuți cu medicul cu privire la orice medicament iei în această perioadă) și pot modifica aspectul laptelui matern.

Când să te îngrijorezi cu privire la culoarea laptelui matern:

În cea mai mare parte a timpului majoritatea mamelor nu observă modificările de culoare ale laptelui decât dacă trebuie să pompeze des sau dacă sau dacă bebelușul scuipă lapte. În cazul în care este prima experiență cu alăptarea, modificările în culoarea laptelui te pot alarma și te vor face să te întrebi dacă este în regulă să îl oferi bebelușului.

De obicei variațiile în culoare ale laptelui se datorează unui aliment consumat de mamă și nu constituie o problemă. Însă pentru orice nelămurire trebuie să îți contactezi medicul sau specialistul în lactație.

Atâta timp cât medicul a aprobat medicamentele și suplimentele pe care le iei și te-a consultat, nu trebuie să te îngrijorezi dacă ai o culoare a laptelui diferită. În special culoarea rozalie a laptelui poate indica o infecție la nivelul sânului, însă medicul este singurul care poate stabili în funcție de examinarea fizică și diverse alte teste suplimentare. În cazuri rare este vorba despre mastită, papiloame (excrescențe benigne în canalele galactofore) sau anumite tipuri de cancer mamar.

Trebuie să suni de urgență medicul dacă suspectezi prezența sângelui în lapte sau o infecție. 

Însă dacă știi că ai consumat un aliment de o anumită culoare, nu trebuie să te îngrijorezi. Mai degrabă trebuie să te obișnuiești cu paleta de culori variată pe care o vei observa pe parcursul alăptării. Reține că laptele fiecărei mame este diferit, însă conține o compoziție nutritivă optimă pentru bebelușul ei.