Specialiștii avertizează: Înfășatul bebelușului crește riscul displaziei de șold

Încă din timpuri străvechi înfășatul bebelușilor a fost o practică intens adoptată. Fie că vorbim despre exemplele din Biblie, din Grecia, Roma Antică, icoane sau poveștile celor mai în vârstă, modalitatea de a restricționa membrele nou-născutului și implicit mișcările acestuia a fost una des întâlnită.

Din acest motiv, nou-născutul are nevoie în primele luni să se simtă ca în uterul mamei. Prin înfășare se reconstruieșe spațiul strâmt din mediul uterin, ideal pentru liniștirea copilului. Această practica era mai des întâlnită în zonele cu climă temperată și rece, acolo unde contactul piele pe piele nu era atât de bine cunoscut, ba mai mult, era considerat nefiresc.

Potrivit tradițiilor populare, înfășatul a fost folosit și se folosește încă pentru prevenirea deformităților fizice, în special pentru a îndrepta picioarele, astfel încât adultul să nu fie „crăcănat”.

Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra acestei practici. Înfășatul nu doar că NU îndreaptă picioarele, dar poate cauza și displazie de șold, mai ales în cazul copiilor cu risc spre așa ceva.

Riscurile pentru șold sunt uriașe, vorbind atât din punct de vedere medical, ortopedic dar și din statisticile care arată frecvența luxațiilor de șold în zonele unde părinții își înfașă nou-născuții.

Metoda de înfășat tradițională în care coapsele copilului sunt apropiate (și de multe ori legate printr-un cordon sau panglică) este cea mai nocivă.

Există metode mai puțin traumatizante de a înfășa nou-născutul lăsându-i spațiu să miște picioarele sau înfășându-l direct în poziția în care genunchii lui sunt depărtați și coapsele sunt împinse spre abdomen (poziția fetală).

Nu toți copiii sunt la fel de liniștiți și nici toți părinții nu sunt la fel de calmi atunci când copilul este agitat. Căutați metoda cea mai apropiată de necesitățile familiei dumneavoastră ținând cont de riscurile la care vă expuneți.

Înfășatul intervine și în felul în care se realizează alătarea. Atașarea la sân este mai naturală atunci când o mamă își ține nou-născutul piele pe piele. În acest fel se eliberează în corpul mamei și hormonii de care are nevoie pentru creșterea producției de lapte. Înfășatul imediat după naștere amână prima alăptare și poate duce la un supt mai puțin eficient.

Copilul înfășat nu își poate mișca mâinile pentru a semnaliza senzația de foame. Plânsul e un semn întârziat al senzației de foame, iar bebelușul poate fi deja nervos atunci când mama îl pune la sân, ceea ce duce la o atașare mai proastă și la un transfer insuficient de lapte.

Concluziile:

– Bebelușii înfășați dorm mai mult și rămân în poziția pe spate (poziție recomandată pentru prevenirea sindromului morții subite)

– Bebelușii înfășați dorm mai adânc și au abilități mai reduse de a se trezi din somn, ceea ce poate reprezenta un pericol pentru nou-născut. De asemenea, dacă părinții vor să-și înfeșe copilul e bine să o facă de la naștere și nu de la 2-3 luni întrucât crește semnificativ riscul displaziei de șold.

Sursa: www.demamici.ro