mamaplus

Obiceiuri pentru un somn sănătos al bebelușului, de la tânăra mămică Inesa Voscoboinic

0
//
01.10.2019

Prezentatoarea TV trăiește de 4 luni o nouă viață, într-un nou ritm, alături de micuța sa Priya. Ca să le ușureze viața și altor mămici, Inesa nu ezită să-și împărtășească cunoștințele cu prietenele sale virtuale. De această dată, ea spune ce-i de făcut dacă bebelușul se trezește de câteva ori pe noapte.

”Somnul bebelușului este, fără discuție, una dintre cele mai importante preocupări ale proaspetelor mămici. Unii bebeluși dorm câte opt ore în continuu încă de la bun început, în timp ce alții se trezesc de nenumărate ori pe noapte. Priya face parte din a doua categorie”, scrie Inesa pe o rețea de socializare.

Pentru că este o jurnalistă talentată și îi place să se documenteze bine, Inesa a apelat la cărțile de specialitate pentru a afla mai multe despre somnul sănătos al bebelușilor. Prin urmare, a extras câteva gânduri și recomandări utile pentru mămici din cărțile scriitoarelor Pamela Druk și Tracy Hogg, dedicate dezvoltării bebelușilor.

Iată câteva idei care m-au ajutat să dezvolt obiceiuri mai sănătoase legate de somnul Priyei.

1. Monitorizarea regimului de somn (am monitorizat-o timp de o săptămână și mi-am făcut notițe):

  • Ora de trezire dimineața depinde foarte mult de ora la care se culcă seara;
  • Noaptea ne trezim de 3 ori pentru alăptare;
  • Priya doarme la intervaluri de 2 ore ziua, indiferent de durata somnului, care depinde de circumstanțe;
  • Afară doarme cel mai bine;
  • Ne trezim la 7:00 - 7:30;
  • Ne culcăm pentru somnul de noapte la 22:00- 22:30

2. Introducerea unui program regulat de somn:

  • Am încercat să o culc la ore fixe în fiecare zi;
  • Cât mai mult timp afară - în special seara (înainte de somnul de noapte);
  • Încerc să trec ușor de la alăptarea “la cerere” către un orar stabilit (2 ore între mese). Astfel s-a schimbat și durata alăptării. Priya nu se mai joacă la sân, ci papă cu poftă.

3. Introducerea rutinei de culcare:
Activități care se petrec în fiecare seară, în aceeași ordine. De exemplu noi facem băiță, ne îmbrăcăm, deconectăm televizorul, mâncăm și apoi ne legănăm puțin în brațe!

Sursa: mamaplus.md