Majoritatea mamelor abia așteaptă să arate celorlalți poze cu bebelușul lor însă, dacă e să te uiți peste fotografiile de pe rețelele de socializare, puține știu cum să pună în valoare frumusețea și inocența acestora. Mai mult, dacă vrei să apari și tu în poză, este nevoie de câteva măsuri în plus. În acest articol, ne-am dorit să dăruim tinerelor mămici câteva sfaturi prin care să obțină cele mai frumoase fotografii cu ele și bebelușii lor, astfel încât acestea să reprezinte o amintire deosebită.

Pregătirea pentru fotografie

Primul sfat este unul evident, pe care, însă, nu toate mămicile îl iau în considerare. Totuși, el are o greutate foarte mare atunci când vorbim despre calitatea unei fotografii. Asigură-te că cel mic a dormit recent și este odihnit, a fost schimbat recent și este satul. Nici ție nu ți-ar placea să fii fotografiată atunci când nu te simți în largul tău, nu?

Programează-ți sesiunea foto la începutul zilei, atunci când starea de spirit a amândurora este una energică și zâmbitoare. Un copil nefericit va rezulta în fotografii nereușite, fapt pe care nu ți-l dorești.

De asemenea, asigură-te că și tu ai o stare de spirit pozitivă. Fă un duș înainte și pune-ți un machiaj minimal, pentru a exprima bucuria de a fi nu doar mămică, dar și femeie. Multe mămici au tendința să exagereze cu machiajul pentru sesiunile de fotografie, însă asta le va tăia din strălucirea pe care maternitatea o aduce cu sine. Dacă te simți încrezătoare și fără machiaj, cu atât mai bine. Pentru pozele de după naștere, din spital, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să aplici un strat de mascara care să-ți pună ochii în evidență.

mamaplus

Folosește un fundal neutru

Poate că printre scutece și jucării nu este cea mai bună idee pentru a face fotografii mamă – copil. Pentru a pune în evidență dulceața celui mic și frumusețea ta naturală, alege ca loc pentru poză un spațiu care asigură un fundal neutru, eventual care să îți pună în evidență tenul.

Multe mămici preferă spațiile libere pentru a face poze cu cei mici, însă, fără o încadrare corectă, fotografia poate suferi eșec. În casă, poți folosi o zonă pe care apariția celui mic nu a atins-o, precum camera de zi. De asemenea, te poți apropia de un perete, astfel încât camera să nu surprindă „câmpul de bătaie” de zi cu zi din jur. În acest caz, alege peretele al cărui culoare contrastează cel mai bine cu tenul vostru. Dacă nu ai un astfel de perete, poți folosi, oricând, o pătură.

Atunci când fotografiezi copilul singur, folosește elemente de suport, precum pături sau perne, ursuleți de pluș sau alte jucării.

Fii originală!

Nimeni nu îți cunoaște bebelușul mai bine decât tine. Nimeni altcineva nu poate ști felul special în care acestuia îi place să fie ținut, gâdilat sau sărutat, iar tu îți dorești poze cu el fericit, nu încruntat. Astfel, poate că o idee bună este să încorporezi acele lucruri, senzații și acțiuni care vă fac să fiți „voi”, nu doar în poze, ci ca și familie.

Dacă printre preferatele lui se numără sunetele sau fețele pe care le face tati sau un alt membru al familiei, nu ezita să îl pui să își înveselească copilul! Dacă printre favoritele celui mic se numără o jucărie specială sau animalul de companie, ia-le cu tine în spatele camerei, astfel încât cel mic să își îndrepte atenția spre obiectivul acesteia.

Poate că
îți dorești să captezi o privire specială pe care o folosește atunci când îți arată că te iubește, felul cum te ține de mână atunci când doarme sau cum își lasă capul pe umărul tău. Nu imita alte poze doar pentru că „așa fac alții”. Îndrăznește să fii cât mai originală, astfel încât pozele să fie o amintire plăcută, care vă reprezintă pe deplin.

mamaplus

Nu te grăbi

Dacă pentru un adult e ușor să fie prins într-o fotografie în cea mai bună ipostază a sa, când vine vorba de un copil, lucrurile nu stau întocmai. Ai răbdare cu cel mic și construiește momentul înainte să captezi poza, astfel încât să obții cele mai bune cadre. Asigură-te că ai ales un fundal potrivit pentru ceea ce vrei să exprimi, că hainele celui mic sunt aranjate, că bebelușul este atent la poză și zâmbește, că aveți parte de cea mai bună lumină pentru sesiunea foto.

Sper
ăm că aceste câteva sfaturi te vor ajuta să obții unele dintre cele mai deosebite fotografii și că mica minunăție pe care o ții în brațe va fi pusă în evidență exact atât de mult pe cât merită. Nu uita să focalizezi camera pe fața bebelușului înainte de a imortaliza momentul, astfel încât acesta să se evidențieze clar de decorul din jur și să nu existe interferențe.

mamaplus