Antrenamentul la oliță nu trebuie să fie o etapă dificilă sau stresantă. O să reușești să-l înveți pe micuțul tău în cel mult o săptămână să facă la oliță dacă pui în practică următorii pași.

Antrenament în mai multe etape

Cel mai bine este să începi această etapă prin mici sesiuni în care să încerci să-l obișnuiești să stea pe oliță, sugerează autorii cărții ,,Potty Training Boys the Easy Way: Helping Your Son Learn Quickly – Even if He’s a Late Starter”. Bine este să-l pui pe oliță pentru o oră sau chiar două (în mai multe etape) dimineața, apoi în jurul prânzului. Lasă-l să mănânce și să se joace ca de obicei, dar la fiecare 15 minute încearcă să-l așezi pe oliță. Și la finalul acestui sfert de oră pune-i scutecul ca să se joace în continuare. Apoi în cea de-a treia zi încearcă să faci astfel de sesiuni pe tot parcursul zilei.

Încearcă să-l lași fără haine

Lasă-l pe copil să umble dezbrăcat sau doar într-un tricou prin casă când te decizi să-l înveți să facă la oliță. Fără scutec și fără chilot copilul o să se simtă ciudat când își va face nevoile. Iar atunci când face la oliță asigură-te că vede și el, mai ales că este foarte important impactul vizual.

Te iubesc, ești perfect – acum fă la oliță

Metodă: laudă-l pe copil de fiecare dată când face la oliță. La fel să facă și tatăl sau bunicii dacă sunt prezenți.

Pro: laudele ajută la consolidarea stimei de sine a copilului, iar ele funcționează mai bine decât orice jucărie.

Contra: nu-i atrage atenția dacă pe parcursul acestor zile se mai întâmplă și accidente (face în chiloțel sau pe jos). Spunei-i că accidentele sunt absolut normale.

Fă schimbări și la creșă sau grădiniță

Asigură-te că o anunți și pe educatoare despre încercarea ta de a învăța copilul la oliță. Și asta deoarece ea trebuie să se ocupe de mai mulți copii simultan și poate să uite de antrenamentul la oliță al micuțului. Îți poți petrece primele zile alături de copil la creșă/grădiniță și să mergi cu el la baie ori de câte ori trebuie să-l pui pe oliță.

Nu uita de olițele portabile sau de reductoare

De ajutor în tot acest proces sunt și olițele portabile și reductoarele pentru capacul de la vasul de toaletă. Poți să le folosești atunci când ieșiți în oraș, când mergeți în vizită la prieteni/rude sau când plecați în călătorii. Și nu uita să ai mereu cu tine câteva perechi de chiloței în plus pentru copil. În caz de orice fel de accidente.

Cât mai puține lichide înainte de culcare

Încearcă să nu-i oferi prea multe lichide copilului cu o oră înainte de culcare. De ajutor este și să-i prepari o cină mai nutritivă. Astfel nu va mai cere de mâncare sau să bea ceva imediat cum îl pui în pat pentru culcare. Important este să știi că obișnuința de a face la oliță pe timpul nopții o să se apară mai târziu decât cea de pe parcursul zilei. De aceea este bine să-l lași pe copil să se obișnuiască treptat cu toate aceste lucruri noi.

Citește-i cărți cu aceeași tematică

Știai că de ajutor în demersul de a învăța copilul la oliță sunt și cărțile care au povestiri cu aceeași tematică? Din imagini el poate să vadă cum fac și alți copii la oliță, că este un lucru ușor și normal, iar acest lucru îl poate ajuta să se acomodeze mai ușor cu noile schimbări care apar în viața lui.

Nu vă grăbiți

Un copil trebuie să fie capabil să se așeze singur pe oliță și să se ridice de acolo, înainte să începem antrenamentul. Căpătând reflexul de a face numai când este așezat pe oliță, acesta se va abține dacă nu este așezat în poziția în care are voie să elimine. Urologii avertizează: dacă vă învățați copiii să facă numai atunci când îi puneți pe oliță, ce se întâmplă atunci când nu sunteți acolo să răspundeți semnalelor?

Se vor abține, pentru că au căpătat acest reflex de a elimina într-o anumită poziție și simțind presiunea oliței. Pentru dezvoltarea normală și sănătoasă a vezicii urinare, copiii mici trebuie să poată elimina spontan, fără inhibiții. Abținerea poate cauza probleme cum ar fi infecțiile de tract urinar, iar accidentele sunt mai frecvente în cazul copiilor al căror antrenament a început prea devreme (mai devreme de 20-22 de luni).

La ce vârstă se pune copilul pe oliță:

Părinții care așteaptă până după doi ani pentru a îndruma copilul către oliță le acordă acestora șansa de a dezvolta instincte și obiceiuri sănătoase. Unul dintre cele mai importante obiceiuri este acela de a elimina exact atunci când simt nevoia. Natura a construit toate animalele cu acest instinct de a elimina instantaneu.

Numai oamenii au deviat acest instinct către abținere, pentru că au de terminat un articol, un joc sau un sandviș. Și-au dresat și câinii să se abțină până ajung într-un loc prielnic. Ce noroc că pisicile nu pot fi dresate atât de ușor! Urmăriți-le și veți vedea cum se grăbesc către tăvițele cu nisip exact atunci când simt nevoia.

În ce-i privește pe copii, păstrați-vă puțin răbdarea și lăsați-i să folosească olița atunci când simt ei nevoia. Copiii în scutece nu se abțin de la eliminare, ei elimină așa cum trebuie: instantaneu. De aceea infecțiile de tract urinar la copiii care poartă scutec sunt mult mai rare decât la copiii care au început antrenamentul la oliță prea devreme.