Bebelușul meu strănută foarte des. De ce? De regulă, imediat cum copilul începe să strănute, părinții se îngrijorează crezând că este bolnav, însă strănutul este un reflex pe care îl avem toți. De obicei apare atunci când mucoasa nazală intră în contact cu o substanță iritantă.

Ce este strănutul:

Strănutul este un reflex conceput pentru a proteja persoanele de inhalare pe calea nazală a corpurilor solide, dar și a microorganismelor care pot fi periculoase.

Astfel, tractul respirator superior poate scăpa de praful sau de mucusul nazal acumulat. Înainte de strănutul propriu-zis, copilul simte o ușoară senzație de gâdilare în nas.

Urmează sunetul caracteristic, din cauza poziției limbii și a glotei, limba începe să se ridice, iar nazofaringele se închide. Intensitatea expiratorie la nivelul glotei este foarte mare la sugari și la nou-născuți.

Cum se declanșează strănutul:

Particulele iritante precum praful, părul de animale, microparticule formate din materiale textile, parfumuri etc. iau contact cu nările mici și înguste, în cazul nou-născuților.

Prin urmare, strănutul se declanșează mai ușor. Bebelușii strănută pentru a împinge factorii iritanți către exterior, afară din căile aeriene.

Prin strănut se elimină și secrețiile nazale care apar la nivelul nasului, astfel că acesta va rămâne curat. Tot prin strănut se dezlipesc și nările.

Alte cauze:

  • aerul uscat, de aceea se recomandă umidificator de cameră;
  • laptele aspirat în nări în timpul regurgitării.

Motive pentru care copilul strănută des:

Motiv fiziologic

Pentru că imunitatea este încă slabă, organismul este mai vigilent în a răspunde microbilor. Mucusul nazal trebuie să rămână transparent și lichid în același timp.

În cazul în care în nas a început să se formeze o crustă uscată, iar mucusul tinde să se îngroașe și devine galben, galben-verde, gri-verde, atunci poate fi vorba despre o răceală.

Motiv patologic

Dacă părinții au alergii, copilul poate fi și el suspect de alergii. Factorii alergenici sunt: polenul plantelor, praful din casă, mucegaiul, fulgii, penele, părul animalelor de companie, fumul de tutun, parfumul puternic etc.

Motiv extern

Corpul copilului este apărat prin aceste mecanisme de protecție, precum strănutul. Așadar, strănutul este reacția normală declanșată de un corp din exterior care intră în nazofaringe.

Deseori, copiii care s-au născut la sfârșitul toamnei și iarna strănută des. Aerul mai rece decât cel cu care erau obișnuiți, le provoacă strănutul.

Măsuri contra strănutului:

  • Ventilați și curățați casa;
  • Asigurați umiditatea și temperatura corespunzătoare în camera nou-născutului;
  • Eliminați tot praful din casă;
  • Curățați nasul copilului ori de câte ori este nevoie;
  • Feriți copilul de lumina intensă.